Ministrul Afacerilor Europene, Ana Birchall, participă la reuniunea Consiliului Afaceri Generale, pe tema retragerii Marii Britanii din UE
0Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall, va participa la prima reuniune a Consiliului Afaceri Generale (CAG) în format UE27, care va avea loc la 27 aprilie 2017, în Luxemburg.
Organizată ca urmare a notificării de către Marea Britanie a intenţiei sale de a se retrage din Uniunea Europeană, conform articolului 50 din Tratatul Uniunii Europene (TUE), reuniunea CAG de la Luxemburg va urmări pregătirea Consiliului European special (art. 50) din 29 aprilie 2017.
În acest context, miniştrii pentru afaceri europene vor aborda liniile directoare cu privire la modul de derulare a procesului de negociere, care urmează să fie adoptate la reuniunea liderilor UE27 din 29 aprilie.
Înainte de plecarea la Luxemburg, ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall, a reiterat importanţa unei abordări unitare din partea UE şi a statelor membre în ce priveşte dosarul Brexit, punctând că “este esenţial ca negocierile să aibă loc de o manieră ordonată şi predictibilă, pe o singură voce, astfel încât să putem asigura claritatea şi transparenţa procesului, în primul rând în raport cu cetăţenii noştri”.