Mii de primari cer Guvernului să retragă proiectele care „pun în pericol serviciile publice esențiale pentru milioane de români”

0
Publicat:

Mii de primari din întreaga țară lansează un apel urgent către Guvern, cerând retragerea proiectelor legislative care, spun ei, ar submina administrația locală și ar paraliza serviciile publice esențiale pentru milioane de români. 

Primarii a peste 2000 de comune au trimis un apel premierului Bolojan / Sursa foto: Profimedia
Primarii a peste 2000 de comune au trimis un apel premierului Bolojan / Sursa foto: Profimedia

Asociația Comunelor din România (ACoR), în numele celor 2.862 de comune pe care le reprezintă, lansează un apel public urgent către Guvernul României - condus de Ilie Bolojan - și către întreaga societate civilă, în fața campaniei sistematice de subminare a administrației publice locale. Proiectele legislative recente, continuând o serie de decizii dăunătoare, condamnă la subdezvoltare 47% din populația țării și amenință cu paralizarea serviciilor publice esențiale pentru milioane de cetățeni

„Asistăm nu la o reformă, ci la o condamnare a prezentului și o ștrangulare a viitorului comunităților noastre”, spun primarii, într-un comunicat de presă, 

O realitate incontestabilă: discrepanțe și subfinanțare cronică

  Guvernul motivează măsurile de austeritate prin necesitatea reducerii datoriei publice. Cifrele arată însă o altă realitate, una în care comunele sunt victime, nu vinovați:

● contribuție infimă la datoria publică: datoria publică locală reprezintă doar 2,25% din totalul datoriei publice a României. Este inacceptabil ca întreaga povară a austerității să fie plasată pe umerii administrațiilor care contribuie cel mai puțin la îndatorare.

● cheltuială publică insignifiantă: 0,3% din PIB pentru personalul dinadministrația publică locală a comunelor; ideea că s-ar face datorii însemnate la bugetul de stat este nu mai iluzorie, dar și extrem de periculoasă pentru calitatea serviciilor publice furnizate cetățenilor.

● muncă uriașă, resurse minime: comunele administrează 87,5% din teritoriul României, însă fac acest lucru cu doar 17,98% din personalul total al orașelor, al municipiilor și al județelor, cu 18,56% din cheltuielile de personal și cu 20,99% din cheltuielile de funcționare de la nivelul acestora.

● discrepanțe de personal aberante: la același număr de locuitori, o comună este forțată să funcționeze cu cel mult 63% din personalul unui oraș și cu doar 35% din cel al unui municipiu.   

„Aceste cifre demonstrează un adevăr simplu: comunele din România sunt deja la limita supraviețuirii, iar orice nouă presiune financiară înseamnă colaps” avertizează primarii. 

Primarii dau vina pe deciziile „aberante” de la centru care duc la consecințe locale „devastatoare”

Problemele actuale sunt rezultatul direct al unor politici centrale care ignoră realitățile locale:

  1. GOLIREA DE PROFESIONIȘTI: Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, prin plafonarea arbitrară a salariilor la nivelul indemnizației viceprimarului, a creat o discriminare flagrantă și a declanșat un exod al specialiștilor din primăriile de comunecătre alte instituții mai bine plătite.

EXEMPLU CONCRET: Când un expert în achiziții publice sau un contabil părăsește o primărie de comună pentru un post similar la o agenție guvernamentală unde salariul este dublu, cine îi ia locul? De cele mai multe ori, nimeni. Proiecte de apă, canalizare sau modernizare de drumuri, finanțate din fonduri europene, rămân blocate în proceduri pentru că nu mai are cine să le gestioneze. Aceasta nu este o ipoteză, este realitatea zilnică a zeci de comune.

2. SUBMINAREA AUTONOMIEI LOCALE: Forțarea comunelor să asigure integral, din venituri proprii, anumite cheltuieli de funcționare încalcă flagrant atât legislația națională (Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, Ordonanța de urgență aGuvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ), cât și articolul 9 din Carta europeană a autonomiei locale, care garantează colectivităților locale dreptul la resurse financiare suficiente și proporționale cu competențele lor.

EXEMPLU CONCRET: O comună poate fi obligată să acopere integral din impozite și taxe locale – adesea insuficiente – costurile de întreținere a unui cămin cultural. În practică, primarul trebuie să aleagă între a repara acoperișul școlii și a plăti factura la electricitate pentru acel cămin. Este o alegere imposibilă care sacrifică inevitabil un serviciu public esențial pentru colectivitatea locală.

3. COMPROMITEREA VIITORULUI: ATACUL ASUPRA EDUCAȚIEI RURALE: Măsuri precum mărirea normei didactice și a numărului de elevi pe clasă duc la desființarea a mii de norme didactice și de școli din mediul rural.

EXEMPLU CONCRET: Să ne imaginăm un copil dintr-un sat. Din cauza acestor măsuri, școala lui cu clase simultane se va comasa cu cea din comuna vecină, aflată la 15 km distanță. Părinții vor trebui să găsească soluții pentru transport, iar copilul va pierde ore pe drum. În același timp, profesorul de istorie, pentru a-și face norma, va preda dimineața într-o școală, iar după-amiaza în alte trei, fiind permanent pe drumuri, epuizat și incapabil să se dedice pe deplin elevilor săi. Așa arată, în practică, abandonul școlar încurajat de stat.

Solicitările ferme ale miilor de primari de comune au fost transmise Guvernului 

Nu putem asista pasivi la distrugerea programată a administrației publice locale a comunelor. În consecință, SOLICITĂM FERM GUVERNULUI ROMÂNIEI:

1. Retragerea imediată a oricărui proiect de act normativ care adâncește subfinanțarea comunelor și limitează capacitatea acestora de a servi cetățenii.

2. Corectarea de urgență a Legii salarizării nr. 153/2017 pentru a elimina discriminările și pentru a permite comunelor să angajeze și să păstreze personal calificat.

3. Alocarea de resurse financiare suficiente, conform principiilor Cartei europene a autonomiei locale, care să reflecte nevoile reale și responsabilitățile uriașe ale comunelor.

4. Deschiderea unui dialog real și onest cu structurile asociative ale autorităților locale pentru a găsi soluții sustenabile, nu pentru a impune măsuri distructive.  

Dacă nu vor primi răspuns, primarii amenință cu sesizarea unor instituții naționale, europene și internaționale

Dacă dialogul la nivel național va eșua, ne vom exercita dreptul de a apăra interesele legitime ale comunelor noastre prin sesizarea:

Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, precum și a organismelor europene și internaționale:

Congresul Puterilor Locale și Regionale din Europa – CPLRE,

Consiliul Comunelor și Regiunilor Europene – CCRE;

Congresul Mondial al Autorităților Locale – UCLG;

Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică – OECD, către care am înaintat solicitarea de a avea o întrevedere cu secretarul general, domnul Mathias CORMANN.

„Miza nu este soarta primarilor sau a funcționarilor, ci viitorul satului românesc, calitatea vieții a milioane de români și echilibrul dezvoltării întregii țări” mai precizează primarii în documentul transmis. 

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite