Cum arată pachetul de măsuri fiscale pe care Puterea merge să le discute la Bruxelles
0Coaliția are conturat pachetul de măsuri fiscale pe care le vrea discutate cu oficialii Comisiei Europene, fiind așteptată undă verde din partea Bruxelles-ului pentru implementarea lor
Liderii Coaliției au decis măsurile pe care miniștrii din Guvern și premierul Marcel Ciolacu le vor prezenta în discuțiile cu oficialii de la Bruxelles, de săptămâna viitoare. În primul rând, potrivit unor surse politice, echipa Puterii va încerca să convingă Bruxelles-ul să accepte un deficit de 4,9% din PIB pentru finalul anului, în condițiile în care Guvernul avea asumat anterior un deficit de 4,4%. Procentul de 4,9% din PIB a fost înaintat încă de acum o lună de Marcel Boloș, ministrul Finanțelor, în timp ce în interiorul PSD era discutat un procent ce depășea 5,5%. Surse din PNL au precizat că nu pot merge să ceară un procent cu 5 în față, pentru că ar intra în discuție oprirea fondurilor europene.
Cum arată pachetul fiscal
De asemenea, potrivit surselor „Adevărul“, miniștrii vor prezenta mai ales măsurile care vizează taxarea celor cu venituri mari, atât persoane fizice, cât și juridice. La microîntreprinderile cu cifră de afaceri de până în 300.000 de lei se va plăti impozit de 1%, la peste 300.000 de lei și până în plafonul de 2,5 milioane de lei se va plăti 3% pe cifra de afaceri, potrivit surselor „Adevărul“. Mașinile de lux de peste 75.000 de euro vor fi impozitate cu o taxă 0,3% din valoare totală a mașinii. De asemenea, ar urma să fie aplicată taxa de 0,3% pentru proprietățile de peste 500.000 de euro, cu anumite excepții.
Rămâne în picioare eliminarea facilităților fiscale pentru agricultură și construcții, adică vor plăti și angajații din aceste domenii CASS. De asemenea, este introdus impozitul pe venit pentru IT, pentru veniturile de peste 10.000 de lei. Semne de întrebare rămân dacă va urma să fie discutată și posibilitatea unei TVA de 20%, unde atât PNL, cât și PSD resping orice creștere a acestei taxe.
Surse din Coaliție au precizat că formațiunile Puterii s-ar fi înțeles și pe tema taxării multinaționalelor cu cifră de afaceri de peste 100 de milioane. Mai precis, vor fi taxate cu 16% din impozitul pe profit, dar nu mai puțin de 1% din cifra de afaceri. „După negocieri extrem de dure, premierul Ciolacu a impus în Coaliție impozitul de 1% pe cifra de afaceri pentru acele companii multinaționale care prin celebrul deja mecanism de optimizare fiscală exportau practic tot profitul în paradisuri fiscale. Dacă impozitul de 16% pe profit reprezintă mai puțin de 1% din cifra de afaceri, se plătește 1% pe cifra de afaceri“, a scris pe Facebook și senatorul PSD Daniel Zamfir, care imediat și-a asumat paternitatea măsurii social-democrate.
Puterea evită răspunsurile clare
Întrebat pe tema lucrurilor la care nu există încă o înțelegere definitivă în Coaliție, cum e impozitarea microîntreprinderilor, purtătorul de cuvânt al PNL a precizat formațiunea sa nu mai comentează tema până nu sunt gata deciziile finale pe pachetul pe fiscalitate sau cel bugetar.
„Tocmai din acest motiv preferăm să facem acest anunț după ce vom concluziona. De aceea este oarecum prematur ca un partid politic să anunțe înaintea unei concluzii în cadrul coaliției sau înaintea purtării acelor discuții cu Comisia Europeană, o poziționare, pentru că până la urmă trebuie să găsim un numitor comun“, a afirmat Ionuț Stroe. Și social-democrații au pe punctajul lor evitarea oricărei discuții despre o măsură sau alta, susțin surse din PSD pentru „Adevărul“. „Haideți să avem draftul de OUG, apoi discutăm“, a subliniat Călin Mătieș, senator al PSD, în ciuda insistențelor reporterilor într-o intervenție la Antena 3.
În schimb, mai multă deschidere a fost în ceea ce privește problematica țintei de deficit, pe care România o vrea rediscutată. „Ne așteptăm să existe flexibilitate din partea Comisiei. România, știți foarte bine, nu este singura țară care înregistrează probleme cu încadrarea în ținta de deficit. Există foarte mult efort din partea noastră care s-a făcut în raport cu anumite cheltuieli neprevăzute în anii precedenți și ne așteptăm ca cei de la Comisie să înțeleagă lucrurile acestea și să nu existe eventuale măsuri sau sancțiuni imediate privind neîncadrarea în ținta de deficit“, a afirmat Ionuț Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL.
Disciplina începe din propria ogradă
În ședința pe care conducerea PNL a avut-o cu miniștrii și secretarii de stat, Nicolae Ciucă, șeful partidului și al Senatului, le-a cerut demnitarilor din Guvern să facă „o analiză serioasă a posturilor de șefi care pot fi tăiate“, precum și a „cheltuielilor care pot fi reduse“, susțin surse liberale. Cei care vor evita să dea curs cererii venite de la vârful partidului riscă să plece acasă. De asemenea, miniștrii ar urma să vină cu decizii și în ceea ce privește secretarii de stat, la instituțiile unde mai este nevoie să fie redus numărul acestora, mai susțin sursele citate. O transpunere a măsurilor de austeritate e așteptată și în teritoriu, de care vor fi responsabili și liderii de filiale.