LIVE TEXT Zi decisivă pentru viitorul guvernării. SURSE - PSD nu vrea Guvernul, ci „capul” lui Ilie Bolojan. Declarațiile șefului statului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Social-dmocrații s-au întâlnit, luni dimineața, 20 aprilie, în format online într-o ședință a Biroului Permanent, iar la ora 17, la Palatul Parlamentului urmează să aibă loc evenimentul „Momentul Adevărului” la care sunt așteptați peste 200 de membri. 5000 de membri vor vota pentru sau împotriva ieșirii de la guvernare a miniștrilor PSD. În această dimineață se stabilește forma întrebării formulate pentru membrii votanți în această seară și alte detalii de organizare pentru seara aceasta.

Sorin Grindeanu FOTO: Octav Ganea Inquam
Sorin Grindeanu FOTO: Octav Ganea Inquam

UPDATE 13.30 Președintele PSD Alba reproșează premierului puterea de cumpărare a românilor

Corneliu Mureșan, președintele PSD Alba, și secretarul comisiei de cooperare interinstituțională și mediul de afaceri, argumentează nevoia consultării din această seară prin faptul că actuala guvernare s-a îndepărtat de scopurile care au impact asupra vieții de zi cu zi a românilor.

"Avem nevoie de o guvernare pentru oameni, nu pentru cifre. Una în care calitatea vieții crește, traiul de zi cu zi devine mai bun, investițiile publice sunt accelerate, iar comunitățile locale se dezvoltă.

În ultimele 10 luni, nimic din toate acestea nu s-a întâmplat. De aceea, 5.000 de membri PSD se întâlnesc astăzi pentru a stabili o nouă direcție de guvernare.

Românii merită mai mult decât un coș de cumpărături tot mai scump. Avem cea mai mare inflație la alimente din Europa, iar inflația generală este de patru ori peste media UE.

Până aici. Ajunge", a scris acesta pe pagina sa de Facebook. 

UPDATE 12.30 Nicușor Dan intervine în situația de criză

Președintele Nicușor Dan a declarat luni, 20 aprilie, că va media situația de după votul din PSD din seara aceasta. Șeful statului a punctat faptul că există consens în actuala coaliție pe multe probleme esențiale cum ar fi respectarea termenelor și a jaloanelor din PNRR.

"Probabil că vom intra în turbulențe politice, însă, există consens pe PNRR, da, cele patru partide pro-occidentale, minoritățile naționale avem consens că toate legile, actele normative care mai sunt necesar a fi date pentru PNRR, ca ele să treacă astfel încât România să încaseze banii pe care îi are de încasat din PNRR până la sfârșitul lunii august când se închide acest program.

Și al doilea lucru, există consens că România are buget și va rămâne în acest buget și că România își va păstra traiectoria financiară. (...)

Se vor întâmpla niște lucruri seara asta, probabil că vom intra, așa cum am spus, în turbulențe. În această ipoteză vom avea una, două, trei, câte runde de consultări este nevoie pentru a găsi o soluție stabilă pentru România".

Președintele a mai punctat faptul că situația generată de PSD este o luptă de natură politică.

"Îndemnul meu este la calm, echilibru, luciditate pentru toate părțile implicate astfel încât să reușim să găsim o soluție. (...)

În acest moment, pe declarațiile publice, pozițiile sunt ireconciliabile. Și tocmai de aceea o să vedem, pentru că tot timpul pasul unu e ușor, pasul doi e mai greu.

Și înțelegem care sunt nemulțumirile și de-o parte și de alta, înțelegem care sunt așteptările și de-o parte și de alta, dar întrebarea este dacă vom reuși să armonizăm niște așteptări. Asta e dificultatea".

UPDATE 12.00 Marcel Ciolacu: "Îi transmit lui Bolojan un îndemn celebru: Du-te, Ilie! Du-te"

Și fostul premier Marcel Ciolacu s-a alăturat vocilor din PSD care i-au cerut demisia premierului Bolojan.

„Mâine, este momentul să spunem AJUNGE! Ajunge ca românii să deconteze nota de plată a dezastrului economic produs de premierul Ilie Bolojan - cea mai abruptă scădere a nivelului de trai din ultimii 20 de ani, conform INS. De aceea, îi transmit lui Bolojan un îndemn celebru în lumea fotbalului românesc (să mă ierte Nicolae Dică).

Du-te, Ilie! Du-te...”, a scris Ciolacu pe Facebook.

UPDATE 11.00 PSD cere retragerea inițiativelor de privatizare

Chiar în ziua votului PSD îi reproșează lui Ilie Bolojan faptul că nu a făcut o consultare publică înainte de a decide „în cerc restrâns" inițiativa de a pune pe piață activele companiilor deținute de statul român.

„PSD îl somează pe prim-ministrul Ilie Bolojan să nu scoată la vânzare companiile de stat profitabile. PSD solicită premierului și vicepremierului să retragă imediat din procedura legislativă orice inițiativă de vânzare a acestor companii!

PSD subliniază că înainte de prezentarea vicepremierului Oana Gheorghiu, nu a existat nicio consultare cu partenerii de Coaliție, dar nici cu miniștrii de resort ai PSD!  Prim-ministrul nu are dreptul de a hotărî într-un cerc restrâns vânzarea celor mai importante și mai profitabile companii de stat. O astfel de decizie nu se poate lua fără o dezbatere publică la nivelul Parlamentului, organul reprezentativ suprem al poporului român.  În acest sens PSD va introduce în Parlament, un proiect de lege pentru interzicerea timp de doi ani de zile a vânzării de active la companiile profitabile ale statului", se arată într-un comunicat transmis de social-democrați.

Știrea inițială

Surse din conducerea PSD au declarat pentru „Adevărul” că această criză nu se va întinde în timp și că scopul final nu ar fi preluarea conducerii Guvernului ci înlăturarea lui Ilie Bolojan. De altfel așa este formulată și întrebarea pentru ședința de diseară.

„Considerați că PSD trebuie să îi retragă sprijinul politic prim-ministrului Ilie Bolojan? (Răspuns: DA/ NU)”, va fi întrebarea adresată delegaților social-democrați.

Ilie Bolojan însă este dispus să apeleze la miniștrii tehnocrați potrivit surselor "Adevărul".

Ce urmează după votul de diseară?

Potrivit informațiilor „Adevărul”, rezultatul este o formalitate: premierul va primi un ultimatum de 3 zile pentru a demisiona, până pe 23 aprilie. Dacă acesta refuză miniștri PSD ar urma să iasă de guvernare.

Având în vedere faptul că premierul a anunțat deja că nu va demisiona, printre scenarii se numără și posibilitatea ca PSD să ajungă în opoziție alături de AUR.

Campania declarațiilor publice

Printre cei care au ieșit pentru susținerea din această seară este și Gabriela Firea, fostul primar ar Capitalei.

„Alături de colegii mei din Sectorul 4, la Conferința de alegeri. Oameni cu experiență administrativă, care au un palmares de realizări în Capitală, o echipă sudată, care va pune cu siguranță umărul, pentru a rezolva problemele din Bucureşti. Felicitări, Alexandru Hazem Kansou pentru votul de ieri, prin care ai devenit preşedintele social democraților din sectorul 4 - un model de administrație performantă pentru întreaga țară.”, a scris Gabriela Firea pe pagina sa de Facebook.

Tot printre cei vocali pentru susținerea deciziei se află și Mihai Fifor, fost ministru al Apărării. 

Nu credeam că după Orban și Cîțu, PNL poate produce ceva mai sinistru, mai toxic pentru țara asta. Și totuși, iată, se poate. Îl avem în carne și oase pe "miracolul" de la Bihor. Pe Ilie Bolojan.

Nu cred că am văzut om mai bolnav de putere, mai avid de control absolut, dar în același timp mai gol de idei, de viziune, de empatie și de interes față de nevoile românilor. Adică exact cum NU ar trebui să fie un premier. Omul care, în numai câteva luni, a reușit să ducă țara în gard, economia în recesiune și românii în pragul falimentului.

Și asta în vreme ce lui i se pare absolut normal. În numele unei "reforme" pe care numai el o vede. Românii văd săracie. Și nicio direcție care să le dea curaj și speranță.", a scris acesta pe Facebook.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite