Lider ALDE, atac dur la copreşedintele partidului: Pentru Daniel Constantin a devenit o practică băgatul cuţitului în spatele celui care l-a susţinut

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dian Popescu, copreşedinte Gorj. FOTO Youtube
Dian Popescu, copreşedinte Gorj. FOTO Youtube

Copreşedintele ALDE Gorj, Dian Popescu, s-a lansat într-un atac dur la adresa lui Daniel Constantin, copreşedintele partidului. Popescu e de părere că Daniel Constantin e un „oportunist“ care ales să-l atace „pe la spate“ pe Călin Popescu-Tăriceanu

„Prin comportamentul său de şantajist şi de oportunist, Daniel Constantin şi-a atras singur aversiunea colegilor şi retragerea sprijinului politic. Acesta actionează asemenea unui copil râzgâiat căruia i s-a oferit totul pe tavă, iar acum nu îi e de ajuns. Pentru Daniel Constantin a devenit o practică băgatul cuţitului în spatele celui care l-a susţinut“, a afirmat copreşedintele ALDE Gorj, Dian Popescu.

Mai mult, Popescu susţine că Daniel Constantin nu mai e susţinut aproape de nicio organizaţie din ţară. „S-a văzut care e, de fapt, obiectivul lui Daniel Constantin în politică şi care este scopul acţiunilor sale: binele personal. Acesta nu dă doi bani pe colegi şi pe principii. După ce a intrat în Parlament datorită imaginii lui Călin Popescu-Tăriceanu, pentru că altfel, în Bucureşti, Daniel Constantin nu reprezenta absolut nimic, acum vine şi îl atacă pe acesta în speranţa că va câştiga ceva. A câştigat, însă antipatia tuturor colegilor. Mai mult: toate organizaţiile ALDE, inclusiv cele provenite din fostul Partid Conservator, cu excepţia unei părţi a filialei ALDE Galaţi, s-au detaşat de Daniel Constantin şi dezaprobă modul de acţiune al acestuia“, a compeltat copreşedintele ALDE Gorj. 

Replicile tăioase ale lui Popescu vin în contextul în care Daniel Constantin a avut mai multe cuvinte dure la adresa lui Tăriceanu, în cadrul unui interviu dat de copreşedintele ALDE pentru agenţiei News. „Domnul Tăriceanu are o relaţie patologică cu minciuna şi asta este ideea cu care voi merge mai departe“, a declarat Constantin care a precizat că ar fi putut să-l suspende pe acesta din ALDE, dar nu a vrut, „din bun-simţ“.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite