Liberalii acuza PSD ca a acaparat birourile sectiilor de votare
Din trei membri la sectiile din comune, doi ar fi notabilitati cu simpatii pesediste
La Biroul Electoral Central a avut loc, ieri, un nou conflict intre opozitie si putere, generat de ambiguitatile legislatiei privitoare la alegerile locale. De data aceasta, marul discordiei a fost modul in care sunt numiti sefii sectiilor de votare. Legea administratiei publice prevede ca birourile electorale ale sectiilor de votare sunt formate dintr-un presedinte, un loctiitor al presedintelui si intre trei si cinci membri - pentru sate si comune si intre cinci si sapte - pentru municipii si sectoarele Bucurestiului. Presedintele si loctiitorul sau trebuie sa fie juristi, dar nu obligatoriu. In cazul in care nu exista suficiente persoane cu pregatire juridica, atunci presedintii sectiilor de votare vor fi numiti de primari dintre notabilitatile localitatii respective, care nu trebuie sa fie insa membre ale vreunui partid. BEC a primit, ieri, o sesizare din teritoriu, in care un birou electoral judetean cerea sa se spuna clar cand trebuie numiti trei membri ai sectiei de votare, cand cinci si cine ia aceasta decizie. PSD a incercat, prin intermediul reprezentantilor sai si al secretarului de stat in Ministerul Administratiei, Ionel Flesariu, sa mearga pe numarul minim de membri, adica pe trei. Decizia l-a nemultumit pe reprezentantul PNL in BEC, Dan Motreanu. "In majoritatea judetelor nu au fost suficienti juristi care sa doreasca sa fie presedinti de sectii de votare. Ca atare, primarii au propus directori de scoli si functionari din primarie, stiindu-se ca, in mediul rural in special, acestia sunt apropiatii PSD. Astfel ca, din trei membri ai sectiei, doi sunt practic ai partidului de guvernamant", ne-a declarat Motreanu. El crede ca aceasta situatie va dezavantaja partidele din opozitie, care nu vor avea reprezentanti in sute de sectii de votare. Propunerea BEC, adoptata dupa discutii indelungi, a fost ca numarul de membri ai sectiilor de votare sa ramana la latitudinea birourilor electorale de circumscriptie, in functie de numarul alegatorilor. "Nici aceasta solutie nu este convenabila pentru opozitie, pentru ca sunt foarte multe comune mult prea mici, in care se va merge pe numarul minim de membri. Vor fi cel putin sapte sau opt partide care vor depune liste de candidati, iar restul membrilor sectiilor de votare sunt trasi la sorti dintre reprezentantii acestor partide. Ca atare, sansele PNL, spre exemplu, de a fi reprezentat in aceste sectii sunt foarte mici", spune Dan Motreanu. El afirma ca, in aceste circumstante, vor creste suspiciunile asupra corectitudinii alegerilor, in special in ceea ce priveste numararea voturilor. Conform lui Dan Motreanu, BEC va lua in discutie, astazi, si scrisoarea trimisa, ieri, de catre presedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, care atrage atentia asupra "perturbarilor" in procesul electoral provocate de candidaturile ministrilor Administratiei si Internelor, Ioan Rus, si cel de Externe, Mircea Geoana, inscrisi in cursa pentru primariile Cluj-Napoca si Bucuresti. Liderul PRM cere BEC sa anuleze candidaturile celor doi ministri si sa anuleze toate obligatiile legale pe care ambele ministere, in special cel al Administratiei, le au in organizarea procesului electoral.























































