Liberala Andreea Paul s-a răzgândit: Nu a mai născut sâmbătă, ci luni
0
Prim-vicepreşedintele PNL, Andreea Paul, aspirantă la un fotoliu de ministru într-un eventual Guern PNL, a revenit asupra declaraţiilor făcute în urmă cu mai puţin de două săptămâni, potrivit cărora şi-a programat naşterea într-o zi de sâmbătă pentru a câştiga o zi de muncă. Paul spune acum că, de fapt, a născut într-o zi de luni.
„Aş vrea să clarific de la început un lucru, am născut luni, 12 iulie 2010. Cred însă că indiferent când au născut sau când nasc, dacă pot să o facă sau nu, femeile au dreptul de a participa la decizia publică cot la cot cu bărbaţii şi au dreptul să fie respectate la locul de muncă, mai ales că efortul lor este de zece ori mai mare decât în cazul colegilor de gen masculin. Cea mai grea bătălie pe care, noi, femeile, o avem de dus astăzi este împotriva discriminării de gen şi vă dau doar câteva exemple“, scrie Andreea Paul, pe pagina sa de Facebook.
În urmă cu mai puţin de două săptămâni, Andreea Paul ţinea să precizeze, într-un editorial, că şi-a programat naşterea într-o zi de sâmbătă pentru a nu pierde o zi lucrătoare. „Pe fetiţa mea am născut-o sâmbătă, în weekend, ca să nu pierd nicio zi de muncă. Am ajuns unde am ajuns în politică azi datorită altor femei înaintea mea, pioniere în diferite domenii, care au luptat pentru drepturile femeilor, care au deschis noi drumuri şi care au făcut posibil acest lucru. Acum am datoria, ca eu însămi, să deschid calea altor femei să facă pasul curajos în politică. Am făcut-o în Satu Mare, Sălaj şi în Bucureşti. Voi continua să o fac la nivel naţional printr-o abordare mult mai amplă, structurată, legislativă: cota minimală de gen în rândul candidaţilor”“, a spus Andreea Paul Vass.
Mai mulţi fani de pe pagina de Facebook i-au spus lui Vass că nu există cezariană la cerere. Liderul PNL a explicat că a ajuns să dea naştere sâmbătă pentru că a „depăşit termenul optim“ şi că a lucrat până vineri seară.
La întrebarea unui alt internaut, Vass a spus că s-a întors la muncă după doar două săptămâni. „Am stat două săptămâni acasă, cu laptopul la vremea aceea în braţe şi am continuat să lucrez. După doua săptămâni m-am întors la serviciu. Aproape 4 luni de zile am venit la fiecare 4 ore acasă ca să alăptez. Copilaşul e minunat. Eu am înaintat“, a mai spus Vass.