Legea care majorează vârsta de pensionare a magistraților. Modificările făcute în Camera Deputaților. Reacția CSM

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, 23 aprilie, proiectul de lege care majorează vârsta de pensionare a magistraților la 65 de ani. Inițiativa a fost modificată pe ultima sută de metri înainte de votul din prima cameră sesizată. 

FOTO Inquam Photos
FOTO Inquam Photos

UPDATE: CSM subliniază că inițiativa contravine predictibilității cadrului normativ

„În contextul procedurii parlamentare derulate în legătură cu Propunerea legislativă privind modificarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, Consiliul Superior al Magistraturii face următoarele precizări:

Toate modificările preconizate în procedura parlamentară în curs sunt într-o evidentă contradicție atât cu principiul independenței justiției, cât și cu celelalte principii constituționale referitoare la securitatea juridică și predictibilitatea cadrului normativ, protecția așteptărilor legitime ale destinatarilor legii, egalitatea în drepturi și nediscriminarea, astfel cum au fost subliniate în mod constant în jurisprudența Curții Constituționale”, a transmis Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) într-un comunicat de presă.

CSM a mai transmis că „modul în care puterea legiuitoare se raportează la autoritatea judecătorească printr-un demers care nesocotește grav valori esențiale ale democrației constituționale și ale statului de drept plasează în derizoriu principiul cooperării loiale care trebuie să caracterizeze activitatea autorităților publice”.

„În același timp, este de neînțeles maniera în care de la o zi la alta se modifică esențial și intempestiv elemente fundamentale ale statutului magistratului, de natură să genereze consecințe iremediabile în sistemul judiciar.

Este inacceptabil ca într-un stat de drept, membru al Uniunii Europene, independența justiției să constituie în mod recurent o temă predilectă de discuție în campania electorală”, a mai transmis CSM.

***

Deputații au adoptat inițiativa cu 259 de voturi „pentru”, un vot „contra” şi 25 de abţineri.

Proiectul a intrat însă la dezbatere în comisii în timpul plenului, suferind modificări. Preşedintele Comisiei pentru muncă de la Camera Deputaţilor, Adrian Solomon, a precizat că, în urma acestei eliminări, începând cu data de 1 ianuarie 2026 toţi magistraţii se vor pensiona la împlinirea vârstei de 65 de ani.

„S-a eliminat și acea eșalonare a vîrstei de pensionare până în 2045, astfel încât de la 1 ianuarie 2026, vârsta de pensionare va fi 65 de ani, iar baza de calcul va fi asemenea celei de la militari și angajați în sistemul de ordine publică, siguranță națională. Prin urmare, echitatea s-a realizat în această formă”, a spus șeful comisiei în plenul Camerei Deputaților.  

Amendamentul care modifică modul de calcul a fost propus de USR: „Judecătorii, procurorii, judecătorii de la Curtea Constituţională, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de la Curtea Constituţională, precum şi personalul de specialitate juridică cu o vechime de cel puţin 25 de ani realizată numai în aceste funcţii se pot pensiona la împlinirea vârstei standard de pensionare de 65 de ani şi pot beneficia de o pensie de serviciu în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de media indemnizaţiilor de încadrare brute lunare şi a sporurilor avute în ultimele 48 de luni de activitate înainte de data pensionării. Cuantumul net al pensiei de serviciu nu poate fi mai mare de 100% din suma netă corespunzătoare indemnizaţiei de încadrare brute lunare avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării”. 

Inițiativa merge la Senat, care este for decizional în cazul acestui proiect de lege. 

Inițiativa coaliției de a modifica legea pensiilor magistraților a stârnit dezbateri în spațiul public. Până acum, încercările anterioare au dat greș, însă măsurile în domeniu sunt necesare pentru îndeplinirea unui jalon de 230 de milioane de euro din PNRR.

Noua inițiativă a fost anunțată de candidatul coaliției de guvernare la prezidențiale, Crin Antonescu, care a subliniat a cerut liderilor PSD, PNL, UDMR și minorităților naționale să modifice legea în contextul în care România riscă să îi piardă bani din PNRR în cazul neîndeplinirii cerințelor Comisiei Europene.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite