La Timisoara, universitarii pesedisti i-au adus presedintelui Iliescu omagii din Herodot
0Seful statului, cel mai viteaz si cel mai drept
Presedintele Ion Iliescu a fost extrem de relaxat, ieri, la Timisoara, de Sf. Nicolae. Primul om din stat a reusit sa dea batai de cap celor de la SPP, schimband de mai multe ori directia si indreptandu-se glont spre timisorenii care se adunasera sa-l priveasca de pe marginea drumului. In fata Prefecturii Timis, un grup de pesediste l-au aplaudat furtunos, i-au urat sarbatori fericite, oferindu-i in dar garoafe rosii. "Baia de multime" s-a repetat si in fata sediului Universitatii Politehnica, unde i s-a acordat titlul de "Doctor Honoris Causa". Intreaga manifestare s-a transformat intr-un penibil concurs de ridicat osanale. Nimic intamplator, caci rectorul Universitatii, Ioan Cartis, este membru PSD, iar secretarul stiintific Petru Andea, deputat PSD. La concurenta cu rectorul universitatii, care a sustinut ca "a fost sfintit ca astazi sa acordam acest titlu", deputatul Andea si-a adus aminte de vremurile cand era responsabil pe Centrul Universitar Timisoara din partea UASCR: "Istoria ultimilor 13 ani este strans impletita cu numele si personalitatea sa, personalitate ce corespunde tulburator vechii caracterizari facute de Herodot oamenilor acestui pamant ca fiind cei mai viteji si mai drepti", a spus deputatul PSD despre presedinte. Dupa ce a imbracat roba Politehnicii timisorene, Iliescu a vorbit auditoriului despre sfidarile noului secol si despre economia sociala de piata.























































