La Sfânta Ana, Kereszy Laszlo e mai cunoscut decât şeful statului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele s-a spălat de păcate în apa lacului Sfânta Ana, dar pentru asta a fost nevoit să plătească. Paznicul rezervaţiei i-a cerut lui Băsescu să achite biletul. "Dom'le, a stat la

Preşedintele s-a spălat de păcate în apa lacului Sfânta Ana, dar pentru asta a fost nevoit să plătească. Paznicul rezervaţiei i-a cerut lui Băsescu să achite biletul.

"Dom'le, a stat la rând ca toată lumea. Ştia cât costă, că avea banii pregătiţi, că sunt afişate tarifele. Dar tot a întrebat cât costă, că e 5 lei de maşină până la camping şi 10 lei până jos, la lac. A plătit fără să crâcnească", ne-a relatat Nagy Gabor, portarul rezervaţiei, momentul întâlnirii cu şeful statului. După ce i s-a spus că tocmai l‑a taxat pe însuşi preşedintele României, omul a vrut să repare "greşeala", după cum ne-a spus, şi să-i dea banii înapoi, dar a fost refuzat.

Administratorul rezervaţiei, Kereszy Laszlo, zis Laci bacsi, povesteşte legendele locului privind lacul Sf. Ana şi cele 12 fete frumoase. El i-a spus preşedintelui că e musai să se spele cu apa din lac, că e sfinţită: "Cine s-a scăldat în ea, e spălat de păcate de Dumnezeu şi nu moare un an", l-a informat Laci Bacsi pe înaltul său oaspete.

Şeful statului a aflat de la ghidul său şi ce spun bătrânii mai hâtri din secuime: "Cei bătrâni trebuie să se spele pe ochi, că se uită după fetele frumoase, nevestele - pe mâini, că toacă banii bărbaţilor, iar cei virili e musai să intre în apă până la brâu".

Adaptându-se rapid la situaţie, Laci bacsi a mai creat o categorie şi pentru politicieni: "Ăştia trebuie să facă gargară cu apa din lac, că mint mult". Şeful statului a încercat apa lacului cu mâna. (Sebastian Dan)

Administratorul rezervaţiei l-a prezentat pe preşedinte turiştilor

În parcarea de lângă lac, unde erau trei autocare venite din Ungaria, turiştii au vrut să facă poze cu Laci bacsi, pe care‑l ştiu de 17 ani, de când se ocupă de administrarea rezervaţiei. Băsescu nu a priceput imediat ce se întâmplă, dar gazda i-a explicat totul, adaptatând imediat un banc la această situaţie:
"Laci bacsi e foarte cunoscut la Lacul Sf. Ana, încât orice personalitate vine aici, lumea întreabă cine
este lângă Laci bacsi!".

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite