Klaus Iohannis, întâlnire cu premierul Bulgariei. Cooperarea economică şi energetică, pe agendă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Twitter/ Klaus Iohannis
FOTO: Twitter/ Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a avut o întâlnire bilaterală cu premierul Bulgariei, Kiril Petkov, joi, înainte de participarea la reuniunea Consiliului European. Cei doi oficiali au discutat despre securitatea din regiune, gestionarea fluxului de refugiaţi ucraineni, cât şi despre cooperarea economică şi energetică dintre cele două state.

Aflat la Bruxelles, Klaus Iohannis a avut discuţii, joi, cu premierul Bulgariei despre actualul climat de securitate de pe Flancul Estic, despre gestionarea valului de ucraineni care fug din faţa războiului, cât şi despre cooperarea în domeniile economic şi energetic. Ulterior, şeful statului a participat la reuniunea Consiliului European. 

„Am avut un schimb bun de opinii cu prim-ministrul Kiril Petrov despre coordonarea României şi Bulgariei în actuala situaţie de securitate din regiune, despre ajutorul oferit refugiaţilor ucraineni, despre aprofundarea cooperării economice şi energetice şi accelerarea interconectivităţii dintre ţările noastre”, a scris preşedintele Iohannis, joi, pe Twitter.

În prima parte a zilei, Klaus Iohannis a fost prezent la reuniunea extraordinară a şefilor de stat şi de guvern din ţările membre NATO, organizată la Cartierul General al NATO din Bruxelles. Liderii ţărilor aliate s-au întâlnit în contextul războiului din Ucraina, pentru a discuta despre eventuale ameninţări pentru securitatea din regiune, despre următorii paşi pe care NATO îi va face, cât şi despre relaţiile Alianţei cu China. 

După reuniune, Klaus Iohannis a transmis că românii sunt în siguranţă şi a precizat că „securitatea începe de acasă”, făcând referire la necesitatea consolidării armatei române în actualul context de securitate din regiune. Şeful statului a subliniat din nou că prezenţa aliată pe Flancul Estic trebuie să fie consolidată, având în vedere ameninţările din vecinătate, context în care a anunţat că desfăşurarea grupului de luptă NATO pe teritoriul ţării noastre a fost aprobată, precizând că acesta ar fi doar începutul. Preşedintele României a punctat că, în prezent, nu există informaţii referitoare la un posibil atac din partea Rusiei pe teritoriul ţării noastre.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite