Jocuri de putere pentru conducerea PNL. Cine sunt favoriţii pentru două funcţii-cheie şi cum se împart grupările din partid
0Ultimele negocieri din partid îl fac favorit pe Virgil Popescu în cursa pentru funcţia de prim-vicepreşedinte, unde se luptă cu Dan Motreanu, susţin surse politice din PNL pentru „Adevărul”. La rândul său, Nicoleta Pauliuc are prima şansă pentru funcţia de vicepreşedinte pe domeniul apărării, poziţie din partid lăsată liberă după ce Nicolae Ciucă a ajuns şef al formaţiunii.
Calculele interne ale liberalilor din urmă cu o lună, când la Congresul Extraordinar Dan Motreanu, eurodeputat şi şef al PNL Giurgiu, era dat ca favorit şi la un pas de preluarea funcţiei de prim-vicepreşedinte, au fost date peste cap de ultimele evenimente din partid. Mai precis, de intenţia lui Virgil Popescu, ministru al Energiei, care ţinteşte funcţia de prim-vicepreşedinte, ce rămâne vacantă în urma trecerii lui Lucian Bode pe poziţia de secretar general.
Iniţial, Virgil Popescu a fost sprijinit tacit de Nicolae Ciucă, fiind prezent inclusiv la evenimente restrânse ale premierului cu oamenii din partid. Cei doi au conlucrat în ultimele trei guverne şi amândoi au avut încă un punct comun: sprijin venit dinspre Palatul Cotroceni, indiferent de evenimentele politice petrecute în ultimul an.
Popescu a plecat pe drumul candidaturii având la început sprijinul doar al unor organizaţii din vestul ţării şi din sud-vest, prima fiind cea pe care o conduce: PNL Mehedinţi. Mai multe surse din PNL au precizat pentru „Adevărul” că ministrul Virgil Popescu a bătut palma pentru susţinere şi cu Iulian Dumitrescu, prim-vicepreşedinte şi şef CJ Prahova, dar şi persoană care a reuşit în ultimii ani să-şi pună la punct un nucleu dur de organizaţii pe care le controlează (cel puţin şase la număr) şi care acţionează coordonat de fiecare dată când liberalii ajung la negocierea funcţiilor politice. De exemplu, iarna trecută, prin jocurile de culise ale lui Dumitrescu, organizaţiile PNL Teleorman şi PNL Călăraşi au reuşit să obţină funcţiile de prefect, acest lucru mai ales în condiţiile în care în Teleorman social-democraţii aveau o filială puternică şi ar fi trebuit să aibă funcţia. Iar ministrul Energiei îşi strânge aliaţi din toate regiunile şi grupările din partid. „Popescu a înroşit telefoanele pentru a-şi căuta susţinere”, a subliniat un lider PNL de la centru.
Pe de altă parte, Dan Motreanu, deşi susţinut la prima vedere doar de câteva organizaţii, printre care Giurgiu şi Bihor, pare să mizeze pe sprijinul membrilor simpli, fiind mult mai cunoscut în interiorul partidului, mai ales că face parte din structurile acestuia de trei decenii, iar într-o perioadă a fost şi secretar general. Situaţia candidaturilor va fi clară vineri noapte, când este trasă linia privind depunerea acestora, iar marele test va fi pe 27 mai, când are loc Consiliul Naţional.
O doamnă, favorită să fie experta PNL pe apărare
Aglomeraţie de liberali care tânjesc după o funcţie de conducere este şi pentru poziţia de vicepreşedinte pe apărare, rămasă vacantă după ce Nicolae Ciucă a fost ales la ultimul Congres extraordinar al PNL preşedinte al formaţiunii. Potrivit informaţiilor „Adevărul”, favorită pentru funcţie este Nicoleta Pauliuc, preşedintă a Comisiei de apărare din Senat. Motivele pentru care Pauliuc pleacă în prezent cu prima şansă sunt mai multe. În primul rând, are o organizaţie puternică în spate, PNL Ilfov, iar lângă această filială vin altele din sud, cum ar fi Prahova, Teleorman, Călăraşi şi Galaţi. Al doilea motiv este că liberalii vor să mai atragă în conducere femei, iar Pauliuc pare, prin imaginea pe care o are, potrivită. „Ciucă o agreează şi are o relaţie instituţională foarte bună cu Nicoleta Pauliuc. De altfel, dintre candidatele din umbră la funcţia de şefă a Senatului, ea este văzută cu prima şansă, în condiţiile în care nu are o părere prea bună despre Alina Gorghiu”, a precizat un vicepreşedinte al PNL pentru „Adevărul”.
Însă tot pentru funcţia de vicepreşedinte pe apărare mai sunt şi alţi doritori. Unul este Vergil Chiţac, primarul Constanţei, care este, însă, o prezenţă lipsită de tracţiune în viaţa internă a partidului. De-a lungul timpului, Chiţac a avut probleme inclusiv în propria organizaţie, PNL Constanţa, pentru modul milităros de tratare a colegilor. Potrivit informaţiilor „Adevărul”, în afară de organizaţia sa, Chiţac nu se bucură de sprijinul altor filiale.
Ultimul nume de pe lista pretendenţilor este Ben Oni Ardelean, liberal care a mai fost vicepreşedinte, dar pentru afaceri externe, însă care în „echipa câştigătoare” a lui Florin Cîţu nu a mai avut loc.