Jobbik insistă pentru autonomie: „ Secuii nu pot trăi liber în propria lor ţară“

0
0
Jobbik este un partid extremist din Ungaria FOTO Reuters
Jobbik este un partid extremist din Ungaria FOTO Reuters

După declaraţiile controversate ale liderului Jobbik, Gabor Vona, deputatul Gaudi-Nagy Tamaş afirmă, pe siteul partidului extremist, că secuii din Transilvania trăiesc în frică şi sunt oprimaţi în patria lor, singura soluţie fiind obţinerea autonomiei teritoriale depline.


„Drepturile secuilor sunt îngrădite arbitrar, ei nu pot trăi liber în propria lor ţară. Singura soluţie este autodeterminarea până la autonomia teritorială deplină, iar Ungaria trebuie să-şi asume reprezentarea secuilor în forurile internaţionale chiar cu preţul unui conflict“, aşa sună cea mai recentă declaraţie a extremiştilor maghiari făcută de parlamentarul Gaudi-Nagy Tamaş. „În caz contrar, se poate ajunge la un conflict sângeros ca în Kosovo“, spune Gaudi-Nagy.

Premierul Victor Ponta a declarat că preşedintele Traian Băsescu şi partidul maghiar Jobbik  pun paie pe foc în Ardeal pentru a obţine voturi.

„De fiecare dată, cei care provoacă sunt extremiştii din Ungaria şi Tokes. Vorbim de nişte extremişti, Jobikk şi Băsescu, care pun foc în Ardeal pentru a obţine nişte voturi. Sunt 68 de săptămâni în care trebuie să avem grijă să nu dea foc la ţară. Până în mai veţi vedea extremişti maghiari şi extremişti la Palatul Cotroceni. Este un joc politic între extremiştii maghiari şi cei de la Cotroceni, care nu-i va aduce niciun vot politic. Preşedintele României ar trebui să nu mai bea cafele cu liderii de la Budapesta“, a fost poziţia premierului Ponta.

Parlamentarul PSD, Bogdan Diaconu, răspunde dur valului de afirmaţii făcute de extremiştii maghiari, invitându-i pe aceştia să meargă la Socola pentru a se trata.

„Un parlamentar Jobbik ne ameninţă cu o situaţie de tip Kosovo dacă nu cedăm Transilvania extremiştilor maghiari, la doar o săptămână după ce Vona Gabor vehicula acelaşi tip de incitare la violenţă chiar de pe teritoriul României. Le oferim politicienilor Jobbik toată autonomia şi atenţia de care au nevoie la Socola, unde există personal specializat în a le asculta declamaţiile şi a le prescrie tratamentul adecvat. Putem să le oferim liderilor Jobbik şi celule speciale pe care să scrie Ungaria Mare, Trianon sau Budapesta, iar cămăşile de forţă le acordăm bonus, din partea casei“, a scris Bogdan Diaconu pe blogul Adevărul.

Materiale pe aceeşi temă:

Ponta: „Jobbik şi Băsescu sunt nişte extremişti care pun foc în Ardeal pentru a obţine nişte voturi“

Jobbik ar avea toată autonomia necesară la Socola

Kelemen: „Ne delimităm de afirmaţiile liderului Jobbik“



 

Mai multe - Politică

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite