Iohannis: Nu văd niciun motiv pentru suspendarea din funcţie a şefei DNA. Sunt foarte mulţumit de activitatea instituţiei şi a conducerii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Klaus Iohannis şi şefa DNA, laura Codruţa Kovesi. FOTO David Muntean
Preşedintele Klaus Iohannis şi şefa DNA, laura Codruţa Kovesi. FOTO David Muntean

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că nu vede niciun motiv pentru suspendarea din funcţie a şefei DNA, Codruţa Kovesi. Şeful statului a precizat că este bine că se fac verificări în legătură cu „abordările media” care au apărut privind activitatea DNA şi a amintit că el este mulţumit de activitatea Parchetului General şi DNA.

Întrebat despre scandalul din jurul DNA, preşedintele a răspuns: „Am fost informat despre aceste abordări media şi cred că este bine să se verifice. Din informaţiile mele, se fac verificări şi în DNA, de asemenea CSM se ocupă de anumite aspecte şi am luat act de faptul că Ministerul Justiţiei a solicitat o inspecţie pe management, atât la Parchetul general, cât şi la DNA“.

Klaus Iohannis a spus că aceste demersuri vor clarifica toate aspectele. Răspunzând unei întrebări, şeful statului a precizat că el s-a exprimat în repetate rânduri şi este „foarte mulţumit” de activitatea Parchetului general şi a DNA şi de activitatea conducerii acestor instituţii.

Chestionat dacă este mulţumit şi după înregistrările care au apărut, Iohannis a afirmat: „Am auzit prea multe aşa-zise interceptări, ascultări, interpretări ca să mai cred în ele. Cei îndruituiţi de lege vor face verificările necesare şi până la urmă vom afla adevărul“.

Întrebat dacă Laura Codruţa Kovesi ar trebui suspendată din funcţie până sunt clarificate aceste aspecte, preşedintele Iohannis a replicat: „Nu văd niciun motiv de suspendare“.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite