Iohannis: Menţinerea şcolilor deschise, cu prezenţă fizică depinde de responsabilitatea fiecăruia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iohannis FOTO Arhivă / Captura
Iohannis FOTO Arhivă / Captura

Preşedintele României Klaus Iohannis a declarat la deschiderea noului an şcolar din cadrul Liceului Tehnologic „Carol I” că depinde de fiecare ca şcolile să rămână deschise anul acesta în contextul pandemic în care se află România. Şeful statului mai spune că singura şansă pentru dezvoltarea şcolilor este competiţia pe bază de meritocraţie, ce poate fi asigurată doar concursuri organizate corect şi transparent pentru funcţiile de conducere.

„Reînceperea anului şcolar are loc tot sub spectrul pandemiei. Menţinerea şcolilor deschise, cu prezenţă fizică depinde de responsabilitatea fiecăruia, respectarea normelor sani tare şi vaccinarea fiind esenţiale”, a transmis preşedintele. 

Potrivit preşedintelui, formarea iniţială a profesorilor nu este suficientă într-o lume în continuă schimbare. 

„Investiţia în cariera didactică este de altfel un pilon important în proiectul România Educată. Nu este corect să cerem cadrelor didactice să se adapteze la o lume în continuă schimbvare, fără a le ajuta să se pregătească în acest sens. Formarea iniţială într-o lume aflată într-o continuă schimbare este insuficientă”, a mai completat Klaus Iohannis.  

Şeful statului a adus aminte de concursurile pentru posturile de conducere din şcoli şi a subliniat că organizarea unor concursuri corecte şi transparente este şansa României privind dezvoltarea şcolilor. 

„Odată cu finalizarea Raportului „România Educată”, mi-am asumat dezideratul de a susţine un management educaţional profesionist, bazat pe responsabilitate, capabil să dezvolte şi să inoveze. În acest an şcolar, în care se organizează concursurile pentru ocuparea funcţiei de director în unităţile de învăţământ, îmi doresc să identificăm acele insule de excelenţă, precum este liceul dumneavoastră. Ele sunt dovada clară că „omul sfinţeşte locul” şi că un management bun poate transforma o comunitate şcolară. De aceea, cred că avem o singură şansă pentru ca toate şcolile din România să se dezvolte – competiţia pe bază de meritocraţie, pe care doar un concurs pentru funcţiile de conducere organizat corect, transparent şi profesionist o poate asigura”, a mai declarat şeful statului. 

Iohannis a mai atras atenţia că „este important să respectăm cu stricteţe măsurile stabilite de autorităţi pentru a ne proteja”. 

Preşedintele Klaus Iohannis a participat la la deschiderea noului an şcolar de la Liceul Tehnologic „Carol I” din comuna prahoveană Valea Doftanei. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite