Iohannis, despre aderarea Ucrainei, Moldovei şi Georgiei la UE: Statutul de stat candidat trebuie acordat cât se poate de repede
0Preşedintele României, Klaus Iohannis, a declarat, în ceea ce priveşte aderarea Ucrainei, Republicii Moldova şi Georgiei la Uniunea Europeană, că sunt şanse ca discuţia să fie finalizată până la sfârşitul lunii iunie, explicând că poziţia ţării noastre este aceea că „statutul de candidat trebuie acordat cât se poate de repede” celor trei state.
„Chestiunea a fost discutată în repetate rânduri şi este de aşteptat ca, până la finalul acestei luni să avem o decizie (...) După părerea mea sunt şanse să finalizăm discuţia, la sfârşitul lui iunie, în Consiliul Europei”, a spus şeful statului, fiind întrebat dacă se va găsi consens cu privire la aderarea celor trei state la UE.
Klaus Iohannis a mai explicat că, în opinia sa, „statutul de candidat trebuie acordat cât se poate de repede”, aceasta fiind „o soluţie corectă moral, corectă economic şi o soluţie corectă din punct de vedere securitar”. „Vom încerca să găsim o soluţie care este fezabilă şi sustenabilă”, a mai spus şeful statului.
„În viziunea României, cei trei aspiranţi trebuie să beneficieze de cadrul optim de derulare a proceselor de reformă şi de o abordare unitară, în conformitate cu propriile merite şi cu progresele înregistrate în procesele de reformă. Am susţinut importanţa unui semnal politic clar privind hotărârea Uniunii Europene de a se angaja cu partenerii pe un traseu ambiţios pro-european, care să fie adoptat la Consiliul European din această lună, din iunie”, a mai explicat preşedintele în urma întâlnirii cu şeful statului francez.