Iohannis, de Ziua SUA: Pentru investitori este important un cadru legislativ predictibil şi transparent. Guvernul să ia aminte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, în discursul susţinut vineri la recepţia prilejuită de Ziua Statelor Unite, organizată la ambasada SUA de la Bucureşti, că pentru stimularea investiţiilor în România, inclusiv a celor americane, este nevoie de un cadru legislativ predictibil şi transparent şi de respectarea statului de drept. „Sper ca noul guvern să ia aminte la aceste principii”, a mai spus Iohannis.

”Pentru investitorii străini – pentru ca România să atragă companii americane, de exemplu – este foarte importantă asigurarea unui climat general atractiv şi stabil, cu un cadru legislativ predictibil şi transparent, cu o birocraţie redusă şi respect faţă de statul de drept. Sper ca noul Guvern instalat să ia aminte la aceste principii fundamentale”, a spus preşedintele Iohannis referindu-se la posibilităţile de intensificare ale schimburilor economice din România şi Statele Unite.

Iohannis a apreciat că şi relaţiile economice bilaterale trebuie să ajungă la acelaşi nivel cu cele politice şi militare.

Preşedintele a evocat şi Parteneriatului Strategic cu Statele Unite, încheiat între cele două ţări acum 20 de ani.

”În aceşti 20 de ani, România a învăţat, inclusiv cu sprijinul Statelor Unite, ce înseamnă forţa democraţiei şi respectul faţă de justiţie, stat de drept şi transparenţă. Cetăţenii români ştiu astăzi că valorile democratice nu pot fi negociate. Acestea sunt principii înscrise şi în Declaraţia de Independenţă a Statelor Unite ale Americii şi, iată, ele aduc popoarele noastre cu atât mai aproape. Cetăţenii României de azi şi-au demonstrat maturitatea şi verticalitatea morală. Acum este timpul ca ţara să fie guvernată responsabil şi predictibil, punând interesul cetăţeanului pe primul loc şi dovedind partenerilor noştri străini că România este acelaşi partener stabil, care îşi respectă angajamentele asumate”, a afirmat Klaus Iohannis.

În ce priveşte recenta întâlnire avută cu preşedintele Donald Trump, Iohannis a spus că reprezintă ”o reconfirmare a angajamentului Statelor Unite pentru dezvoltarea şi extinderea Parteneriatului nostru Strategic şi pentru securitatea regiunii noastre, inclusiv a României. De asemenea, a fost o recunoaştere a capacităţii României de a fi furnizor de securitate şi de a acţiona ca stat-pilon în regiune, pentru proiectarea valorilor noastre comune”.

Iohannis a subliniat şi importanţa relaţiei transatlantice pentru NATO. ”Ea este esenţială pentru civilizaţia democratică occidentală. Statele Unite sunt foarte importante pentru Uniunea Europeană, dar, în acelaşi timp şi în egală măsură, o Uniune unită şi puternică este importantă pentru Statele Unite ale Americii. Sunt convins că acest adevăr este, tot mai mult, din ce în ce mai mult, conştientizat pe ambele maluri ale Atlanticului, iar România va continua să susţină activ acest obiectiv”, a mai spus Iohannis.

Printre numeroşii invitaţie la recepţie se află preşedintele PSD Liviu Dragnea, fostul preşedinte al Camerei Valeriu Zgonea, fostul ministru Mihnea Costoiu, premierul Mihai Tudose, ministrul Muncii Olguţa Vasilescu, procurorul general Augustin Lazăr şi adjunctul său, Marius Iacob, procurorul-şef al DNA Laura Codruţa Kovesi ş.a.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite