INTERVIU Gianni Buquicchio, şeful Comisiei de la Veneţia: „Nu am primit draftul de revizuire a Constituţiei. Sper că nu e un scenariu ascuns”
0
Gianni Buquicchio, preşedintele Comisiei de la Veneţia, a anunţat, într-un interviu pentru „Adevărul“, că nu a primit încă proiectul de revizuire a Constituţiei şi avertizează că Legea fundamentală nu poate fi revizuită în numai câteva luni.
Preşedintele Comisiei de la Veneţia, italianul Gianni Buquicchio (68 de ani), proaspăt distins de Universitatea Bucureşti cu titlul Doctor Honoris Causa, s-a întâlnit cu ministrul de Externe Titus Corlăţean şi cu liberalul Tudor Chiuariu pentru a pune la punct un nou calendar de revizuire a Constituţiei. În condiţiile în care partea română nu a respectat angajamentul stabilit anterior, de a trimite către Comisia de la Veneţia propunerea de modificare a Legii fundamentale până la finalul lunii septembrie, Buquicchio s-a arătat, totuşi, optimist. În opinia sa, amânările pot fi o dovadă că autorităţile române trudesc la revizuirea Constituţiei.
Adevărul: Am putea spune că, în decursul timpului, aţi participat la evoluţia democraţiei în România. Cum s-au petrecut lucrurile?
Gianni Buquicchio: Mă număr printre fondatorii Comisiei de la Veneţia, alături de Antonio La Pergola, care la acea vreme era ministrul Afacerilor Externe al Italiei. El era profesor de drept constituţional şi voia să pună bazele unui club de avocaţi specializaţi. Prima misiune a Comisiei de la Veneţia, la câteva luni de înfiinţarea sa, a fost la Bucureşti. Am fost aici în 1990, la finalul lunii octombrie, cred, cu La Pergola, pentru o discuţie cu Comisia Constituţională din România.
Aţi spus că partea română era mai degrabă reticentă. Cum a decurs colaborarea?
Nu aş spune chiar asta. Cei de la Bucureşti erau dornici să coopereze cu Comisia de la Veneţia, numai că am încercat să îi convingem, după căderea regimului Ceauşescu, că România ar trebui să opteze pentru un sistem parlamentar şi nu pentru cel semiprezidenţial sau prezidenţial. Cu toate acestea, erau foarte convinşi că vor să urmeze exemplul francez. Au spus: «credem că asta funcţionează aici» . Nu am insistat, pentru că era alegerea lor.
După cum ştiţi, este a treia oară când revizuim Constituţia.
Aveam şi eu aceeaşi idee, că e a treia revizuire. Dar prima oară, în 1991, a fost prima Constituţie democratică, a doua era necesară în contextul în care România îşi pregătea aderarea la Uniunea Europeană, iar acum, din nou.
Nu e prea mult, de trei ori în aproximativ 25 de ani?
Nu, 25 de ani înseamnă un sfert de secol. Obişnuiam să spun că o Constituţie nu ar trebui schimbată ca o cămaşă, în fiecare zi, dar când evoluţia societăţii necesită modificări constituţionale, trebuie să ai curajul să o faci. Evenimentele de anul trecut dovedesc că ar trebui să fie o adaptare – nu o reformă în profunzime- dar trebuie făcute nişte îmbunătăţiri.
Potrivit noului proiect, majoritatea parlamentară doreşte bicameralism, iar cel mai mare partid al Opoziţiei, împreună cu preşedintele ţării, insistă pentru unicameralism.
Încă din anii 1990, pe scena politică, era întrebarea legată de Camerele Parlamentului – dacă ar trebui să existe două Camere sau una singură. Trebuie luată în considerare o modernizare a procedurilor parlamentare pentru adoptarea legislaţiei. Asta ar putea fi făcută în multe feluri şi o modalitate este să aveţi o singură Cameră, pentru a evita ca o lege să fie adoptată de două ori, de două organisme, cum este cazul Italiei, deşi există şi acolo un proces de revizuire şi unul dintre subiecte este acesta.
În ce etapă vă aflaţi acum, aţi primit propunerea legislativă privind revizuirea Constituţiei României?
Nu, nu încă. Aveam un calendar şi era stabilit să primim propunerea revizuită înainte de finalul lunii decembrie. Mi s-a spus că draftul va ajunge.
Când?
Curând. Potrivit noului calendar, vom primi draftul în următoarele săptămâni şi vom începe să îl analizăm.Probabil vom avea o opinie preliminară în martie sau, cel târziu, în iunie pentru ca propunerea să fie adoptată de Parlament sau prin referendum până la finalul lui 2014. Asta nu este atât de important. Când am vorbit cu autorităţile din România în primăvară, mi-au spus că vor adoptarea unei noi Constituţii până la finalul lui 2013. Totuşi, nu poţi revizui o Constituţie în câteva luni.
Nu vă deranjează această amânare? Vi s-a promis că veţi primi un draft la finalul lunii septembrie.
Nu, nu am primit draftul de revizuire a Constituţiei, dar ni s-a spus că va ajunge curând. Ştiţi, dacă întârzie puţin, probabil este pentru că se lucrează.
E un scenariu optimist.
Sper că nu e un scenariu ascuns, lăsaţi-mă să sper că nu e aşa. Nu dau termene, nu depinde de mine, nu suntem Poliţia. Depinde de voi. Ce vreau să subliniez: toate astea trebuie făcute având cel mai mare consens posibil. Reforma Constituţiei trebuie să rezulte în urma lucrărilor efectuate de întreaga societate, de forţele politice.
Proiectul iniţial de revizuire a Constituţiei întăreşte rolul Parlamentului. Chiar îi atribuie puteri nemăsurate.
În ce priveşte Parlamentul, cred că acum e privat de rolul său principal: de a face legi. Legile trebuie făcute de Parlament, nu de Guvern, cum se întâmplă acum. Guvernul, sigur, poate face anumite legi, când sunt probleme urgente, dar în anumite limite. Dacă vor să continue cu ordonanţele de urgenţă, cerinţa minimă este ca acestea să fie adoptate, cu un termen, de către Parlament.
S-a relaxat şi procedura de demitere a preşedintelui.
În cazul suspendării, dacă vreţi să adăugaţi o serie de prevederi referitoare la suspendarea Preşedintelui, trebuie să distingeţi între responsabilitatea politică şi cea juridică.Poate exista o sancţiune la alegeri, iar românii nu vor mai vota în viitor pentru aceeaşi persoană şi asta nu poate fi o sancţiune dată de Parlament. Este, pe de altă parte, responsabilitatea juridică. Procedura de suspendare este iniţiată de Parlament, dar decizia trebuie luată de Curtea Constituţională. Prevederile referitoare la suspendare nu sunt necesare, dar ar putea fi justificate, pentru că există în multe alte ţări.
La nivelul opiniei publice există discuţii referitoare la cvorum: 50% sau 30%? Care credeţi că ar fi cea mai bună variantă?
Cred că propunerea trimisă Curţii Constituţionale este una bună. În opinia mea, 30% este destul, deoarece la 50% ai o majoritate care blochează lucrurile. O participare de 30% ar trebui să fie suficientă, fiindcă dacă vor să aibă un cuvânt de spus, pot participa şi vota cu DA sau NU. Este vorba despre datoria electorală a cetăţenilor care participă la un referendum.
Referitor la legislaţia privitoare la imunitatea parlamentară, Art. 72 din Constituţie stipulează că parlamentarii nu ar trebui investigaţi decât după ce procurorii primesc aprobarea Camerei. Reprezentanţii Comisiei de la Veneţia au discutat cu o delegaţie a Parlamentului României despre această legislaţie.
Imunitatea parlamentară există în multe ţări şi depinde de Parlamentul însuşi să ofere autorizaţie pentru demararea procedurilor juridice.
Deci nu aveţi îndrumări clare privitoare la imunitate.
După experienţa europeană, în opinia mea, probabil Comisia de revizuire a Constituţiei ar trebui să vadă ce se petrece în alte ţări şi să urmeze acelaşi model.
Există suspiciuni că Parlamentul blochează activitatea procurorilor şi nu aprobă începerea urmăririi penale împotriva anumitor membri, pe considerente politice.
Independenţa Justiţiei este un element foarte important. Este un pilon al statului de drept. Justiţia trebuie respectată de toţi. Categoriile speciale care beneficiază de imunitate, precum parlamentarii, dar şi magistraţii, în alte ţări, au imunitate. Imunitate nu înseamnă că eşti apărat dacă omori pe cineva. Adevărata imunitate priveşte ceea ce faci sau spui ca membru al Parlamentului.
De exemplu, avem doi foşti miniştri. Unul este cercetat, dar în cazul altuia, Parlamentul nu a dat avizul pentru demararea investigaţiei. E vorba de acelaşi tip de infracţiune în cazul amândurora.
Evaluarea cazului de către comisia parlamentară trebuie să fie făcută independent, nu trebuie să fie o decizie politică. Cred că atunci când vine vorba de imunitate ai nevoie de aprobarea Parlamentului. Dar, din nou, e o chestiune de cultură politică. Parlamentul trebuie să fie, la rândul lui, independent. Comisia trebuie să aibă o componenţă echilibrată, deoarece dacă ai o comisie în care membrii fac parte din majoritate, vor tinde să apere membrul Parlamentului din acelaşi partid.
A existat o ingerinţă a politicului în Justiţie, când s-au făcut schimbări la şefia DNA. Cât de periculoasă e această problemă?
E regretabil. Totdeauna, DNA, a fost privită bine şi apreciată pretutindeni în Europa, de Uniunea Europeană, de Consiliul Europei. Sunt convins că face o treabă foarte bună, independentă şi este regretabilă această intervenţie, e regretabil faptul că procurorul a fost demis. Nu este respectată independenţa justiţiei. Aceste situaţii sunt inacceptabile.
În luna iulie, Comisia a respins ideea adoptării unor măsuri pentru a stopa migraţia politică. În prima sesiune legislativă, 28 de parlamentari români au migrat de la partidul din care făceau parte către alte formaţiuni. Cum vedeţi problema migraţiei politice?
Suntem împotriva mandatului imperativ. Mandatul imperativ înseamnă că, dacă ai fost ales într-un partid, nu poţi schimba formaţiunea. Dar, desigur, nu ar trebui să fie un fenomen exagerat. Dacă ai zeci de membri ai unui partid care se transferă la un altul, este o problemă.
Nu ar trebui să existe o regulă, o prevedere în legislaţie privitoare la aceste cazuri?
Este vorba despre cultura politică a membrilor Parlamentului, despre viziunea lor politică şi modul în care aceasta corespunde cu vederile partidului. Din punct de vedere moral, ar trebui să aibă aceeaşi poziţie, să nu îşi schimbe părerea, dar se întâmplă. În Franţa, spunem că numai un imbecil nu îşi schimba niciodată părerea. Aşadar, îţi poţi schimba părerea, mai ales dacă nu te mai identifici cu linia politică a partidului. Asta se poate întâmpla dacă partidul îşi schimbă politica – nu eşti obligat să te aliniezi.
Da, dar acum este un fenomen.
Când fenomenul se acutizează, sigur că nu ai stabilitate, totul se schimbă, ai migraţii mari ca în Lampedusa, insula italiană. Glumesc, din păcate este o tragedie mult mai importantă decât migraţia politică.
Deci cum am putea rezolva această problemă a migraţiei politice? Nu ar trebui să protejăm minorităţile politice?
Minorităţile politice trebuie protejate. Au drepturi şi îndatoriri. Sigur, majoritatea a primit susţinerea majorităţii populaţiei. Asta nu înseamnă, însă, că învingătorul ia totul.
Se încarcă comentariile...
