Guy Verhofstadt, la dezbaterea din PE: Guvernul trebuie să respecte toate solicitările Comisiei de la Veneţia. Nu urmaţi exemplul Poloniei şi Ungariei
0Europarlamentarul ALDE Guy Verhofstadt a vorbit, marţi, în plenul Parlamentului European, unde invitat este şi preşedintele Klaus Iohannis, despre situaţia privind legislaţia românească din domeniul justiţiei, avertizând că Guvernul de la Bucureşti „trebuie să respecte toate solicitările Comisiei de la Veneţia şi recomandările Comisiei Europene”. Acesta a cerut totodată României să „nu ia calea iliberală” precum Ungaria şi Polonia.
„Guvernul trebuie să respecte toate solicitările Comisiei de la Veneţia şi recomandările Comisiei Europene. Ar fi un semn de respect faţă de partenerii europeni. Am fost în România în decembrie `89, cu un avion vechi Tarom. A fost o tortură. Nu aveam spaţiu pentru picioare, e ca şi cum ai zbura azi cu Ryannair. Era pentru prima dată când mergeam într-o ţară comunistă. M-am întâlnit cu Radu Câmpeanu, într-o clădire goală, într-un birou gol, unde erau o masă şi un scaun. Se întorsese din exil. Am trimis un camion plin cu mobilier de birou, computere, care au fost distruse de oamenii lui Iliescu, câţiva mineri furioşi. Deci a trebuit să trimit câteva camioane în plus ca să construim mişcarea liberală în România”, a povestit europarlamentarul ALDE Guy Verhofstadt.
Acesta a descris iniţiativele legislative de modificare a Codurilor penale drept „reforme dubioase” şi a declarat că nu a mai auzit de un astfel de proces în altă ţară.
„Aceste reforme dubioase au subminat sistemul judiciar, au slăbit codul penal. Se încearcă subminarea luptei împotriva corupţiei şi descoperirea protocoalelor secrete, procese despre care nu am auzit în altă ţară. Nu trebuie să urmaţi exemplele Poloniei şi Ungariei, care s-au dus pe calea iliberală. În 2019 va fi o luptă între adevăraţii europeni şi populiştii din toate colţurile Europei”, a completat Verhofstadt.