Grindeanu, replică după ce Kremlinul a negat orice ingerință în alegerile din România: „Negarea repetată nu schimbă realitatea”

0
Publicat:

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a reacționat la replica Kremlinului privind dosarul instrumentat de Parchetul General pe tema ingerinței ruse în alegerile din România.

Sorin Grindeanu a răspuns la afirmațiile făcute de Dmitri Peskov FOTO Mediafax
Sorin Grindeanu a răspuns la afirmațiile făcute de Dmitri Peskov FOTO Mediafax

„Răspunsul purtătorului de cuvânt al Kremlinului la dosarul instrumentat de Parchetul General este în aceeași notă de manipulare și de negarea a dovezilor evidente privind implicarea Rusiei în tentativa de modificarea a rezultatului alegerilor din România”, a scris Grindeanu pe Facebook.

El susține că „negarea repetată nu schimbă realitatea consemnată în rapoarte oficiale și acte de urmărire penală. Interferența rusă este documentată; în România, instituțiile își fac treaba și vor prezenta probele în fața judecătorilor.”

Potrivit liderului social-democrat, „aceasta este, de fapt, dovada clară că lupta pentru apărarea democrației nu s-a încheiat ieri odată cu trimiterea în judecată a acestui dosar”, iar „instituțiile statului – unele vizibile, altele mai puțin vizibile – au lucrat împreună pentru a dezvălui un mecanism complex de război hibrid, construit cu sprijin rusesc și orientat direct spre destabilizarea societății și influențarea alegerilor.”

„România a fost ținta principală a unor campanii hibride masive, cu scopul de a influența alegerile prezidențiale din noiembrie 2024, dar și de a destabiliza mai larg ordinea publică și instituțiile statului. Și vor mai fi alegeri. Iar asta înseamnă că amenințarea nu a dispărut”, a mai adăugat Grindeanu.

El califică dosarul drept „un caz-școală”, din care „multe state europene vor avea de învățat”, și conchide: „România trebuie să continue să demonstreze prin fapte că are anticorpii democratici necesari și să transmită un semnal clar că nu are nimic de învățat din ‘înțelepciunea rusească’. Democrația în România nu este pasivă: se apără, se adaptează și răspunde ferm atunci când este atacată.”

Rusia, acuzată de ingerințe în alegerile din România

Călin Georgescu, Horațiu Potra și alte 20 de persoane au fost trimise în judecată într-un dosar complex instrumentat de procurori. Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, este acuzat de complicititate la tentativă la comiterea unor acțiuni împotriva ordinii constituționale și comunicare de informații false.

Procurorul general al României, Alex Florența, a afirmat că dosarul lui Călin Georgescu reprezintă un caz unic, fără precedent în ultimele decenii. El a susținut că ascensiunea lui Georgescu pe rețelele sociale a fost parte a unui „război hibrid” dus de un actor străin împotriva României.

El a afirmat că unii dintre inculpații din dosar au conexiuni directe cu Rusia, documentate în detaliu.

„Inclusiv unii dintre inculpaţii cercetaţi în cauză au legături certe, documentate din toate punctele de vedere cu Federaţia Rusă. Inculpatul pe care îl aveţi în poză momentul de faţă (n.r. în imagini erau Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi Eugen Sechila) este în afara oricărui dubiu. El este, de altfel, documentat în urma percheziţiilor informatice cu deplasări multiple în Federaţia Rusă, cu CV-uri în limba rusă pentru a fi furnizate autorităţilor de acolo. De asemenea, întâlnirile sale negociate cu ambasadorul Federaţiei Ruse în România, fostul ambasador al Federaţiei Ruse sunt de asemenea absolut certe şi în afara oricăror dubii”, a declarat Florenţa.

Kremlinul neagă acuzațiile

Ulterior, secretarul de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov, a declarat că acuzațiile privind amestecul Rusiei în alegerile prezidențiale din România nu sunt adevărate.

El a comparat astfel de declarații cu acuzațiile privind presupusa influență a Rusiei asupra rezultatelor alegerilor din SUA din 2016.

"Nu. Acestea nu corespund realității. Să ne amintim cum Washingtonul a acuzat Rusia de interferență în alegeri, tentative de destabilizare etc. Apoi ei înșiși au recunoscut că nu a fost așa. Același lucru este valabil și pentru România" a spus Peskov, citat de TASS.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite