Grindeanu, despre decizia așteptată la CCR: „Nu noi am făcut contestaţii, candidatul nostru nu doreşte să câştige la masa verde”
0Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat joi despre decizia aşteptată la CCR că nu a fost făcută de PSD, iar candidatul nu își dorește să câștige la masa verde deoarece ar însemna o „forțare a democrației”.

„Pentru noi sunt importante alegerile de duminică. Nu noi am făcut contestaţii, candidatul nostru nu doreşte să câştige la masa verde alegerile, asta ar însemna o forţare a democraţiei. Noi ne vedem de duminică, de ceea ce înseamnă alegerile parlamentare”, a arătat Grindeanu, întrebat despre contestările depuse la CCR privind primul tur al alegerilor prezidenţiale, potrivit News.ro.
De asemenea, acesta a declarat că nu își dorește ca România să intre în scenariul în care a făcut-o Bulgaria, unde în trei ani au avut șapte rânduri de alegeri.
„Hai să aşteptăm şi să vedem scorurile şi procentele fiecărui partid, să vedem ce majorităţi se pot face. Nu îmi doresc să intrăm într-un scenariu de tip Bulgaria, unde în trei ani cred că au avut 7 rânduri de alegeri şi este o instabilitate. România, ca să se dezvolte, are nevoie de stabilitate iar acea majoritate care va fi dată de popor, să fie una stabilă. Haideţi să vedem procentele şi se va putea de luni încolo gândi o majoritate”, a completat el.
Eurodeputatul Cristian Terheș, candidat din partea Partidului Național Conservator Român la alegerile prezidențiale, dar și Sebastian Constantin Popescu au depus cereri de contestare a primului tur al alegerilor prezidențiale de duminică, 24 noiembrie.
Terheș acuză de fraudă atât USR, care îndemna românii să iasă la vot în timp ce românii din diaspora încă votau, dar și pe Călin Georgescu.
Dosarele vor fi analizate și judecate joi, 28 noiembrie. Ședința Curții Constituționale (CCR) este programată de la ora 11.00.
Marcel Ciolacu, fostul lider PSD, a obținut doar 19,14% din voturi, ceea ce l-a plasat pe locul 3 la alegerile prezidențiale.