Gorghiu: Şova se agaţă de numele meu; le-am transmis colegilor liberali să nu se lase intimidaţi
0
Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat, într-un comunicat remis "Adevărul", că prin afimaţiile lui Dan Şova din plen, cu referire la persoana sa, acesta încearcă să ”capteze bunăvoinţa senatorilor liberali, precizând că le-a transmis colegilor să nu se lase intimidaţi de afirmaţiile senatorului PSD.
”Din păcate, astăzi domnul Şova se agaţă de numele meu, crezând că poate capta bunăvoinţa senatorilor liberali. Le-am transmis din nou tuturor senatorilor să voteze, la vedere şi să nu se lase intimidaţi de folosirea numelui meu de către senatorul Şova”, a arătat Alina Gorghiu, în comunicat.
Copreşedintele PNL a ţinut să transmită, ”pentru corecta informare a presei, că din data de 17.07. 2007, informaţie care poate fi verificată oricând la Baroul Bucureşti, nu mai făcea parte din firma de avocatură”.
”Ca atare, imformez şi pe senatorul Şova, că nu am semnat niciun fel de contract sau reprezentat niciun fel de companie, în dosarul menţionat de acesta”, a mai spus Gorghiu.
Senatorul PSD Dan Şova a declarat, miercuri, în plen, că unul din contractele de asistenţă juridică ale firmei în care era asociat a vizat recuperarea unei creanţe de 48 de milioane de lei a Complextului Turceni de la Electrica, care era reprezentată de societatea de avocatură a Alinei Gorghiu.
Şova a spus că ”unul din cele trei contracte din ancheta DNA, în cazul său, a vizat recuperarea unei creaţe de 48 de milioane de RON, a Complexului Turceni de la Electrica”.
”Colegii mei au reprezentat Turceniul şi au obţinut suma. Electrica a fost reprezentată de societatea de avocatură a doamnei preşedintă Alina Gorghiu. Îmi este foarte greu să cred că Alina Gorghiu nu îşi aminteşte cu precizie că în această tranzacţie între Turceni şi Electrica nu a fost absolut nimic ilegal, din contră, s-a respectat legea de sus până jos”, a spus Şova.