Georgică Severin (PSD): Propun referendum timp de două zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Senatorul PSD Georgică Severin a declarat pentru adevarul.ro că va propune, în cadrul USL ca referendumul să se desfăţoare timp de două zile.

„Mi se pare o soluţie pentru asigurarea cvorumului, în condiţiile în care Curtea Constituţională a stabilit că trebuie să fie prezenţi jumătate plus unu din numărul total de alegători", susţine Georgică Severin.

El a reaminit că la fel s-a procedat în 2003, la refendumul pentru validarea Constituţiei.

„Este legal ca votul să fie extins pe două zile. La fel s-a întâmplat şi în 2003, iar PRM a contestat prelungirea la Curtea Constituţională dar contestaţia a fost respinsă", a adăugat Severin.

El a adus un argument suplimentar: pe 29 iulie foarte mulţi oameni sunt în vacanţă.

Severin a susţinut că este o opinie personală, dar a adăugat că o va prezenta colegilor săi din USL.
„Guvernul poate să opereze aceste modificări prin ordonanţă de urgenţă", a susţinut Severin.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite