Geoană: Preferinţa noastră este pentru un guvern explicit, bazat pe o largă majoritate
Partidul Social Democrat doreşte un guvern bazat pe o majoritate puternică şi se va prezenta, la consultările cu preşedintele Traian Băsescu, cu programul social-democrat care a fost votat de milioane de români, a declarat joi preşedintele PSD, Mircea Geoană.
"Din negocieri se poate ajunge şi la alte formule, dar preferinţa noastră este pentru un guvern explicit, bazat pe o largă majoritate. (...) La momentul potrivit, vom deschide negocieri. Mâine (vineri - n.r.), va fi o bună oportunitate, la consultările de la Palatul Cotroceni, să explicăm punctul nostru de vedere. Rămânem pe poziţia mandatului dat de milioane de români. (...) Noi am câştigat alegerile şi este firesc ca partidul pe care îl conduc să solicite participarea la guvernare. Evident că ne interesează, dincolo de aceasta, cuprinderea în viitorul program de guvernare a elementelor de forţă ale ofertei noastre social-democrate legate de păstrarea puterii de cumpărare, a locurilor de muncă. Voi insista şi va fi o precondiţie ca această criză să nu fie plătită încă o dată de cetăţeanul obişnuit - elementul cel mai important al programului nostru de guvernare", a spus liderul PSD, citat de Agerpres.
El a evitat să spună în mod clar dacă există elemente la care PSD va renunţa în cadrul negocierilor.
"Va fi o discuţie, evident, în funcţie de cei pe care îi vom antrena într-o majoritate parlamentară. Sunt puncte specifice, să vedem în funcţie de partenerul pe care îl vom identifica", a arătat Geoană.
Preşedintele PSD a anunţat că va stabili în mod clar "echipele de negociere" în momentul în care vor exista precizate întâlnirile cu partidele politice şi o agendă pentru aceste dezbateri.
"Din punctul nostru de vedere, vom insista pentru accelerarea procesului de consultări şi de formare a guvernului. Este fezabil să avem un guvern bazat pe o majoritate puternică înainte de Crăciun", a subliniat liderul PSD.
În opinia lui Mircea Geoană, Parlamentul nu ar trebui să aibă vacanţă, nici Crăciun, pentru că va trebui să adopte, între altele, bugetul pe anul viitor.




















































