Evenimentul din SUA, povestit de premier: Nu pot să duc 7-8 beri. Ştiu că am băut îndeajuns să depăşesc limita legală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Cîţu FOTO Facebook
Florin Cîţu FOTO Facebook

Premierul Florin Cîţu a dat mai multe detalii cu privire la momentul în care a fost prins la volanul unei maşini în SUA sub influenţa băuturilor alcoolice. El a precizat că a consumat doar alcool. „Nu pot să duc 7-8 beri”, a mai declarat premierul referitor la estimările făcute de reprezentanţii Europol, potrivit cărora alcoolemia sa la acel moment se traduce în mai multe sticle de bere, un litru de tărie, sau 5 sticle de vin.

„Era o sâmbătă, 3 decembrie, fusese ziua colegului meu de camera şi de acolo veneam, ştiu că am băut îndeajuns să depăşesc limita legală ”, a povestit premierul. 

El a declarat că a consumat bere în seara în care a fost prins la volan în stare de ebrietate. „Nu pot să duc 7-8 beri”, a precizat Florin Cîţu referitor la estimările făcute de reprezentanţii Europol. 

Şeful Executivului a declarat că a recunoscut imediat că nu a consumat băuturi alcoolice şi a respectat toate procedurile legale din statul Iowa. El a precizat că a stat în custodia poliţiştilor până la finalul procedurilor. 

„Am plătit tot ce a fost nevoie, am respectat toată legislaţia, subiectul a fost închis din momentul respectiv”, a mai declarat Florin Cîţu.

El a amintit că a fost nevoit să-şi vândă maşina şi s-a şi împrumutat, însă îşi mai aminteşte exact, în ceea ce priveşte costurile evenimentului pretrecut în urmă cu 20 de ani. 

Şeful Guvernului a precizat că este vorba despre „două sisteme juridice diferite, ceea ce noi considerăm penal în România este felony, acolo sunt trei tipuri şi ceea ce am făcut eu a fost delict, deci este sub felony, deci este contravenţie, până şi în România până în 2003 exista această contravenţie care avea şi această perioadă de reţinere ”. El a mai precizat că nu a avut nicun drept restricţionat. 

Premierul a explicat că în urma episodului petrecut în urmă cu 20 de ani a mers la „cursuri unde sunt prezentate situaţii extreme în care se poate ajunge” în cazul şofatului în stare de ebrietate, precizând că este un „curs de reeducare” în acest sens. 

Referitor la raportul toxicologic a declarat ca nu îşi aminteste ce conţinea, însă a menţionat că nu a consumat stupefiante: "Doar alcool ", a fost replica lui Cîţu.

Premierul a mai declarat că nu îşi aminteşte dacă a avut cătuşele puse la mână, însă a respectat toate procedurile. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite