"Disciplina si o buna gospodarire a timpului"
0* Ministrul de Interne german a sfatuit Romania sa nu se grabeasca sa adere pana nu e pregatita
"Disciplina si o buna gospodarire a timpului", acesta a fost sfatul ministrului german de Interne, Otto Schilly, catre parlamentarii romani, pe care i-a indemnat sa nu se grabeasca sa adere la Uniunea Europeana pana cand Romania nu va fi bine pregatita. Schilly le-a prezentat parlamentarilor romani exemplul a doi sportivi germani, medaliati la Olimpiada de la Salt Lake City, care, in prezent, il consiliaza pe ministrul roman de Interne Ioan Rus si care si-au obtinut rezultatele tocmai prin disciplina si o buna gestionare a timpului. De altfel, nici Germania nu se grabeste sa inainteze un termen privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana sau sa anunte daca va sustine sau nu ca Romania sa fie primita in NATO cu ocazia summitului de la Praga. "Pozitia guvernului german in legatura cu extinderea NATO va fi stabilita dupa consultari cu celelalte tari membre ale Aliantei", a spus Schilly. El, personal, a apreciat insa ca "exista sanse si decizia se va lua in favoarea unei extinderi a NATO". Germania apreciaza ca dorinta Romaniei de a adera la NATO si UE reprezinta scopuri legitime si, in consecinta, va sprijini indeplinirea ambelor obiective, a afirmat Otto Schilly. Ministrul german de Interne nu a spus insa nici un cuvant despre efectele resimtite de Germania dupa ridicarea vizelor pentru cetatenii romani, dar s-a declarat extrem de multumit de colaborarea cu actuala conducere a Ministerului de Interne.























































