Deputat PNL: „Nu văd de ce am mai rămâne în coaliție cu PSD, dacă nu vom reuși să implementăm reformele”
0Deputatul PNL Robert Sighiartău declară că PSD „joacă doar la speculă”, context în care PNL ar trebui să tragă linie, să evalueze și să ia o decizie cu privire la menținerea coaliției, dacă PSD va continua să saboteze reformele.

„La un moment dat, PNL trebuie să facă o evaluare, după câteva luni, pentru a vedea dacă reușim să ne punem în aplicare ideile de dreapta care au fost convenite în programul de guvernare și aici mă refer la reducerea costurilor statului, la reducerea risipei, la eliminarea privilegiilor”, explică deputatul PNL, Robert Sighiartău, într-un interviu la RFI.
O astfel de analiză ar trebui să ducă la o decizie privind menținerea actualei coaliții de guvernare, deputatul considerâns că PNL ar trebui să se retragă dintr-o coaliție în care nu reușește să își implementeze reformele.
„Dacă nu vom reuși să facem acest lucru cu PSD în coaliție, atunci va trebui să luăm o decizie politică, pentru că și credibilitatea noastră va avea de suferit și nu văd de ce am mai rămâne la un moment dat într-o coaliție cu PSD, dacă nu vom reuși să implementăm reformele pe care cetățenii și electoratul de dreapta le așteaptă”, mai explică acesta.
Întrebat dacă PNL ar trebui să iasă de la guvernare, Robert Sighiartău a confirmat, indicând că partidul „trebuie să reconsidere poziția pe care o are în coaliție”.
Afirmațiile liberalului vin în contextul în care reforma administrației publice a fost blocată luni întregi de discuțiile purtate în coaliția de guvernare, deși la finalul anului trecut era anunțat un consens, care ar fi trebuit să ducă la o adoptare rapidă a proiectului, urmată de proiectul bugetului de stat pe 2026.
PSD a condiționează însă adoptarea pachetului de reformă de adoptarea unui pachet de un pachet de relansare economică. Ambele a urma să fie adoptate prin ordonanță de urgență. Acum social-democrații cer adoptarea unui nou pachet de măsuri sociale.























































