Dăncilă, replică pentru Firea: Dacă vrei cu adevărat ca acest partid să obţină rezultate bune trebuie să ai discuţii cu colegii tăi în interior

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Inquam Photos / George Călin
FOTO Inquam Photos / George Călin

Preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, întrebată despre acuzaţiile făcute de Gabriela Firea, a spus că nu va face „ceea de dezaprobă” la primarul general şi îşi va spune punctul de vedere în cadrul partidului. În plus, premierul a afirmat că sondajele „se pot schimba foarte rapid”.

Dăncilă a fost întrebată, duminică, la Ploieşti, despre acuzaţiile aduse de Gabriela Firea în legătură cu desemnarea candidatului pentru alegerile prezidenţiale şi a spus că îşi va spune părerea în cadrul partidului.

„Nu am să fac eu ceea ce dezaprob la doamna Firea. Consider că cea ce avem de discutat trebuie să se facă în forurile statutare ale partidului, pentru că dacă vrei cu adevărat ca acest partid să obţină rezultate bune trebuie să ai discuţii cu colegii tăi în interiorul Biroului Permanent Naţional, în interiorul Comitetului Executiv Naţional. Atunci când ieşi în spaţiul public şi-ţi ataci colegi sau preşedintele partidului, nu contează, acest lucru se face doar pentru imagine şi nu pentru că vrei într-adevăr să obţii un rezultat pentru partid”, a spus Viorica Dăncilă.

Întrebată dacă există un sondaj care să arate cum se situează ea în preferinţele electoratului ca posibil candidat la prezidenţiale, Dăncilă a spus că există mai multe sondaje care vor fi prezentate în cadrul partidului, menţionând că sondajele „se pot schimba foarte rapid”.

„Un pas greşit, o declaraţie neinspirată, o măsură care nu este agreată poate schimba un sondaj. Pentru mine e importat ca, dincolo de sondaj, cel sau cea care va candida pentru preşedinţia României să aibă în spate toate organziaţiile judeţene. Un bun rezultat e dat şi de persoana care candidezază, dar în mare măsură şi de implicarea organizaţiilor judeţene.  Trebuie să ne întoarcem la modul de abordare pe care l-am avut în 2016 pentru a obţine un rezultat asemănător”, a mai spus Dăncilă.

Primarul general, Gabriela Firea, a declarat, sâmbătă seară, că „lucrurile nu merg în direcţia bună” în PSD şi există riscul să fie pierdute toate alegerile care urmează, motiv pentru care a decis să intre în cursa internă pentru desemnarea candidatului PSD pentru alegerile prezidenţiale. Primarul general susţine că PSD are nevoie de luptă, nu de un candidat neconflictual.

„Eu cred că este o mare greşeală a spune întâi: «Vreau să decidem după sondaje». Nu ne plac sondajele, le dăm la o parte. Doi: «Vreau să decidă organizaţia». Când simţi că organizaţiile nu sunt unanime (...) elimini şi acest criteriu şi mergi la al treilea, răspândit deja de trei zile: «Ne dorim un candidat care să aducă pace, să aducă linişte, fără conflicte». Păi noi avem nevoie de dezbateri! Noi avem nevoie de luptă!”, a declarat Gabriela Firea, sâmbătă seară, la România TV.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite