Dan Barna: Miercuri votăm eliminarea pensiilor parlamentarilor. Pentru restul se face o comisie de lucru, reforma s-ar putea realiza chiar prin impozitare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Barna. FOTO: Inquam Photos
Dan Barna. FOTO: Inquam Photos

Vicepremierul Dan Barna a anunţat luni, după şedinţa coaliţiei, că miercuri va avea loc un plen reunit în care va fi votat un proiect de lege pentru eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor. În ceea ce priveşte restul categoriilor de pensii speciale, Dan Barna a anunţat că se va forma o comisie de lucru şi vor fi eliminate după ce se vor găsi soluţii astfel încât tăierile să nu fie neconstituţionale.

„Miercuri când va fi o şedinţă de plen reunit o să avem pe ordinea de zi şi o să votăm eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor. Un prim pas pe care îl vom duce la îndeplinire”, a declarat Barna.

Liderul USR PLUS susţine că pentru restul pensiilor speciale s-a format un grup de lucru la nivelul coaliţiei pentru a găsi soluţii astfel încât tăierile să nu fie neconstituţionale. 

„Fiecare categorie de pensii trebie să aibă o reglemetare şi o lege distinctă pentru a evita problemele de la Curtea Consituţională. (...) Atunci, ceea ce am agreat în coaliţie - într-adevăr, colegul meu, vicepremierul Kelemen Hunor, şi-a exprimat rezerve legate de această abordare - dar ceea ce spun e să facem paşii pe care trebuie să-i facem. Pensiile speciale ale parlamentarilor sunt un pas firesc, un pas logic.

Pentru celelalte categorii avem grup de lucru prin care analizăm care e abordarea sustenabilă şi funcţională juridic, fie că rezolvarea înseamnă impozitare, unde CCR ne-a spus că nu se poate elimina, fie eliminarea. Ministerul Muncii va veni cu propuneri foarte concrete. Noi am stabilit în principiu un termen de două luni în care să avem aceste opţiuni şi variante pe fiecare categorie de pensii speciale” a explicat vicepremierul.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite