CSM s-a sesizat în cazul interceptării lui Traian Băsescu
0
Consiliul Superior al Magistraturii va verifica dacă procurorul care l-a interceptat pe Traian Băsescu în Dosarul în care sunt inculpaţi fostul şef al ANAF, Sorin Blejnar şi consilierul acestuia, Codruţ Marta, a respectat procedura.
Este pentru prima dată când într-o interceptare apare numele președintelui unei țări care vorbește cu șeful Fiscului. Traian Băsescu discuta cu Sorin Blejnar despre datoriile pe care statul român le are de recuperat de la kazahii de la KazMunaiGaz, companie care a preluat Rompetrol.
În acea stenogramă, președintele îi cere lui Blejnar să fie atent la strategia kazahilor care urmau să plătească statului 54 de milioane de euro. "Sorine, ai grijă să nu dăm de belea!", îl avertiza Traian Băsescu pe Blejnar.
Discuţiile dintre preşedintele Traian Băsescu şi fostul şef al ANAF Sorin Blejnar "au vizat recuperarea datoriilor către stat ale companiei Rompetrol, în contextul în care combaterea evaziunii fiscale şi colectarea creanţelor la bugetul de stat au făcut obiectul unei hotărâri CSAT din 28 iunie 2010", a fost replica oferită de Preşedinţie.
Citiţi aici mai multe amănunte în ce priveşte interceptările:
Preşedintele Traian Băsescu şi Elena Udrea au fost interceptaţi în
dosarul în care este cercetat fostul şef al ANAF, Sorin Blejnar. Este
pentru prima dată când se vorbeşte despre interceptarea unui şef al
statului, aflat în funcţie în România. Citește STENOGRAMA discuției telefonice aici
Elena Udrea a fost înregistrată când vorbea la telefon cu Sorin
Blejnar, şeful ANAF de la acea vreme, care o întreba "ce face cu alea",
iar Udrea voia să știe dacă are "lista" şi unde dă el acele lucruri,
prin ordin. Citește STENOGRAMA discuției telefonice aici
Dosarul în care sunt inculpaţi fostul şef al ANAF, Sorin Blejnar şi
consilierul acestuia, Codruţ Marta, conţine şi 20 de note de redare a
convorbirilor primarului din Braşov. Într-una dintre acestea George
Scripcaru, care avea numele de cod ZEUS, poartă o discuţie cu un
parlamentar, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, pe tema reţelelor
subterane de comunicaţie. Citește STENOGRAMA discuției telefonice aici
Două dintre cele 56 de volume ale dosarului evazioniştilor cu
combustibil de la Braşov conţin exclusiv convorbirile telefonice ale lui
Sorin Blejnar. Fostul şef al ANAF este în continuare cercetat de DNA
pentru trafic de influenţă, întrucât mai multe convorbiri interceptate
în acest dosar conduc la ideea că ar fi comandat subalternilor săi fie
stoparea, fie declansarea unor controale. Citește STENOGRAMA discuției telefonice aici
Sorin Blejnar, fostul șef al ANAF mai apare într-o interceptare în
care îl șantaja pe șeful Vămii Albița, Emil Bordeianu. Acesta se afla în
București și avea o problemă cu comisionarii din vama vasluiană care nu
mai vroiau să presteze gratuit. Interceptarea se află în dosarul lui
Blejnar de la Tribunalul Brașov. Citește STENOGRAMA discuției telefonice aici
Discuţiile dintre preşedintele Traian Băsescu şi fostul şef al ANAF
Sorin Blejnar au vizat recuperarea datoriilor către stat ale companiei
Rompetrol, în contextul în care combaterea evaziunii fiscale şi
colectarea creanţelor la bugetul de stat au făcut obiectul unei hotărâri
CSAT din 28 iunie 2010. Citește replica Preşedinţiei cu privire la acest subiect
Elena Udrea dă replica în scandalul stenogramelor din dosarul fostului şef ANAF