Crin Antonescu: PSD şi PNL ar putea candida separat la europarlamentare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
crin antonescu

Liderul liberal, Crin Antonescu, a avansat scenariul candidaturilor separate ale PSD şi PNL la alegerile europarlamentare din 2014.

„Din punct de vedere formal, legal, există posibilitatea unei liste comune şi la alegerile europarlamentare, urmând ca după ce aceste alegeri au loc aleşii PSD de pe lista comună să meargă în grupul socialist, aleşii liberali la grupul liberal“, a afirmat Antonescu în cadrul unui interviu acordat Agerpres.

Şeful liberalilor a lăsat, însă, să se înţeleagă că are alte planuri.

„Eu cred însă că, pe cât putem să estimăm şi acum, pentru că mai sunt aproape doi ani sau un an şi jumătate până în vara sau primăvara lui 2014, este mai probabil să candidăm pe liste separate cu acel prilej, care să identifice şi mai bine profilul, doctrina şi programul fiecărei formaţiuni“, a explicat liderul PNL.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite