Copilul din flori al unchiului Sam

Hanibal Dumitraşcuconf. univ. Universitatea Bucureşti

Timid, excesiv de precaut, abordând în dese rânduri o prezenţă flegmatică, aflată în permanentă defensivă, premierul Popescu Tăriceanu a muşcat tăios din discursul ofensiv al jocului politic românesc, preluând o temă tare, de legitimare a propriei puteri, anume retragerea trupelor româneşti aflate pe teatrul de război din Irak. Abandonându-şi aerul bucolic, mişcarea primului-ministru se constituie într-o veritabilă revoltă în plan simbolic, îndreptată împotriva "tatălui stăpân", care este aprehensiunea ideologiei pro-americane în firavul şi sincreticul peisaj politic românesc. şi cum România este o republică cu doi regenţi, reacţia preşedintelui T. Băsescu la acest demers de delegitimare a proamericanismului excesiv nu a întârziat. Prin urmare, reacţie şi nu acţiune concertată şi raţională, credibil argumentată din partea domnului Băsescu, ce numai cu câteva zile înainte plângea şi deplângea pierderea vieţii unui soldat român în Afganistan. Născut, se pare, cu semnul şarpelui războinic Kundalani în frunte, privind metafizic, clarvăzător, cu un al treilea ochi transcendent viitorul politic global, preşedintele tratează, de fapt, epidermic problemele de suveranitate ale României, socotind că nu a sosit timpul pentru a participa la prânzul totemic. Astfel, sursa de legitimare a întregii politici externe româneşti rămâne, în opinia sa, prezenţa necondiţionată a trupelor noastre, alături de cele americane în Irak. Atitudinea ruptă, schizoidală a preşedintelui Băsescu, care cu un ochi plânge şi cu un altul râde, este expresia imaturităţii emoţionale a acestuia, a captivităţii imaginii de sine în stadiul regresiv, lacanian, al oglinzii. Războinic excesiv, etalând o labilitate emoţional-afectivă evidentă în paginile ziarelor şi, mai ales, pe ecranele televiziunilor, colericul domn T. Băsescu nu reuşeşte să-şi identifice propria imagine de sine, desincronizarea mişcărilor sale trădând o ruptură lăuntrică abruptă, o fragmentare între propriul corp mentalraţional şi cel al trăirilor sale emoţionalsentimentale. Deciziile preşedintelui sunt fragilizate în tiparele unei gândiri sălbatice, în care demersurile de autodeterminare, de afirmare de sine sunt supuse imperios exigenţelor primejdioase ale unui complex al castrării. Iată că, în pofida celor mai multe afirmaţii, bărbăţia preşedintelui este una reţinută, incompletă, gratificată, într-o aşteptare tensionată, anxioasă, doar de bunăvoinţa unchiului Sam, pentru că domnul Băsescu este, desigur, în plan simbolic, "copilul din flori" al acestuia.