Consiliul Național al Secuilor îi cere lui Ciucă autonomie teritorială, invocând aderarea la Schengen

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Național al Secuilor i-a cerut autonomie teritorială premierului, într-o scrisoare de 100 de pagini, invocând respectarea condițiilor aderării la Schengen, potrivit agenției Hirado. În replică, PSD a subliniat că „România este dată ca exemplu pentru respectarea drepturilor minorităților”. 

Consiliul Național al Secuilor cere autonomiE, invocând aderarea la Schengen FOTO Mediafax
Consiliul Național al Secuilor cere autonomiE, invocând aderarea la Schengen FOTO Mediafax

Anunțul a fost făcut de Balázs Izsák, preşedintele Consiliului Național al Secuilor, chiar la finalul săptămânii trecute.

Potrivit președintelui de consiliu, în scrisoarea transmisă premierului este solicitată respectarea principiilor definite în Recomandarea 1201/1993 a Consiliul Europei, respectiv restituirea proprietăților naţionalizate ale bisericilor şi permiterea înființării şi funcţionării şcolilor bisericeşti.

„Solicităm ca aceste angajamente să fie onorate, demonstrând astfel că criteriile de aderare la Schengen vor fi respectate pe termen lung”, a susținut președintele Consiliul Național al Secuilor în anunțul făcut. 

  Balázs Izsák a ionvocat Recomandarea Consiliului Europei 1201/1993, argumentând că „articolul 11 din recomandare prevede că regiunile unde sunt majoritare persoanele aparţinând unei minorităţi naţionale au dreptul să dispună de administraţii locale autonome adecvate sau de un statut special, corespunzător situaţiei istorice şi teritoriale specifice şi conforme cu legislaţia naţională a statului”.

„Acest lucru înseamnă, în esenţă, autonomia teritorială”, a susținut Balázs Izsák, potrivit Hirado, cerând autonomia Ținutului Secuiesc. 

  Președintele de consiliu a anunţat totodată că scrisoarea adresată prim-ministrului României este însoţită de 108 pagini de documente, la care se fac referiri în textul documentului.

PSD: România, exemplu pentru respectarea drepturilor minorităților

În replică, purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Oprea, a menționat într-un răspuns pentru „Adevărul” că România este „dată ca exemplu pentru respectarea drepturilor minorităților”.

„Cred că este o temă anacronica în Uniunea Europeană care are ca motto «uniți în diversitate»“, a precizat reprezentantul PSD. 

„Ca stat membru al UE, România respectă articolul 2 din Tratatul Uniunii care obligă la: respectarea demnității umane, a libertății, a democrației, a egalității, a statului de drept și a drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparțin minorităților.

Mai mult decât atât, România este dată ca exemplu pentru respectarea drepturilor minorităților având în vedere reprezentarea obligatorie a acestora în Parlamentul României”, a mai transmis Radu Oprea. 

Reprezentantul social-democraților, în calitate de parlamentar, a mai precizat că va „vota împotriva inițiativelor legislative care au ca obiect autonomia teritorială pentru motivele invocate mai sus, dar și având în vedere Constituția României”. 

PNL: Aceleași teme reșapate și refolosite

„Am citit în presă despre scrisoarea redactată de președintele Consiliului Național al Secuilor. Din nou despre aceleași teme reșapate și refolosite, aceleași subiecte pe care s-a pus praful istoriei, scoase de la naftalină și utilizate în mod repetat, poate-poate o ieși un scandal. Dar ele nu au și au nu au avut vreodată vreo finalitate. Pentru România este o dezbatere falsă în care nu are rost să intrăm”, atransmis purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, într-un răspuns pentru „Adevărul”. 

Potrivit liberalului, „sunt promovate acolo idei care merg pe contrasens total cu valorile europene, o viziune extremă și subiectivă care nu își mai are nicăieri vreun ecou. Să te preocupe, în secolul 21, în interiorul unei Europe Unite, principii care sunt mai aproape de separatism înseamnă că rezonezi mai degrabă cu cei care vor slăbirea sau distrugerea proiectului European. Eu pot înțelege că unii au normă de provocări ca să își justifice existența, dar România și lumea întreagă au depășit de mult acest moment”.

„Știu că unii visează să creeze un teren fertil și periculos, într-un context de conflict la graniță, dar n-o să le iasă, pentru că, repet, este o temă complet falsă.

Nu mai vorbesc de ridicolul de a discuta cum niște cetățeni români vin să „condiționeze” în vreun fel aderarea la românilor la Schengen, printr-o astfel de scrisoare. Poate ar trebui să fie ei întrebați, în acest caz, de ce lucrează împotriva interesului tuturor românilor, de ce sunt pe contrasens și cu ceva dorit de toți românii.

Spun toate aceste lucruri în calitate de reprezentant al României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei unde se dezbat civilizat toate temele legate de drepturile omului și minorităților și știu că România este de mult nu o problemă, ci un model pentru conviețiurea și respectul etnic”, a mai completat reprezentantul PNL. 

 Autonomia Ținutului Secuiesc 

Cererile privind autonomia Ținutului Secuiesc au iscat de-a lungul anilor mai multe tensiuni, chiar și în conducerea Executivului român, din care face parte și UDRM. 

Ultimul sezon de vară a fost marcat de mai multe controverse, ca urmare a unor replici sau gesturi făcute de liderii maghiari, chiar pe teritoriul României. 

Prima vizită în România, în calitate de președinte al Ungariei, a fost una privată și a stârnit o serie de controverse în spațiul public, după ce Katalin Novak a transmis mai multe mesaje, criticate atât în rândul publicului, cât și de către instituțiile oficiale. 

După o postare a preşedintelui Ungariei, Katalin Novak, conform căreia prioritatea sa este să îi reprezinte pe toţi maghiarii. Ulterior, MAE a transmis că, potrivit dreptului internaţional, un stat nu poate să îşi aroge drepturi de orice fel în raport cu cetăţenii altui stat. „Astfel de declaraţii nu corespund standardelor europene în materie", a subliniat MAE.

  Katalin Novak a transmis că țara pe care o conduce nu va „tăia niciodată cordonul ombilical dintre patria-mamă şi maghiarii care au ajuns să trăiască în afara graniţelor Ungariei, şi nici nu vom permite, niciodată, ca acesta să fie tăiat”

Și premierul Viktor Orban a iscat în jurul său mai multe controverse, ca urmare a discursurilor și acțiunilor făcute pe teritoriul României, în urma cărora cel mai mare cotidian din Israel, Haaretz, scrie despre o serie de asemănări între actualul premier maghiar, Viktor Orban, şi Nicolae Ceauşescu.

Un articol de opinie al publicaţiei arată că, în urma ultimelor declaraţii făcute, şeful Executivului din Ungaria se aseamănă tot mai mult cu fostul dictator prin naţionalismul exacerbat, antisemitism, aversiunea pentru democraţie şi înclinaţia pentru reabilitarea criminalilor de război.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite