Circ în Senat: suzete și un abac pentru Dragoș Pîslaru. Moțiunea împotriva ministrului Investițiilor a fost respinsă
0Senatul a respins moțiunea simplă împotriva ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, inițiată de senatori ai opoziției, însă dezbaterile au fost, din nou, un circ, după ce aceștia au adus suzete și a unui abac la tribuna Senatului, pentru a ironiza activitatea ministrului.

Plenul Senatului a respins luni, 9 martie, moțiunea simplă împotriva ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, înregistrându-se 41 de voturi pentru și 73 împotrivă.
Intitulată „Dragoș Pîslaru, tehnocratul lui Cioloș și ministrul fără rezultate”, moțiunea a fost semnată de 44 de senatori ai opoziției, din grupurile PACE - Întâi România, AUR și neafiliați.
În cadrul dezbaterilor, senatorul PSD Robert Cazanciuc a afirmat că moțiunea nu este altceva decât o interpelare, anunțând că social-democrații nu o vor vota, în timp ce senatorul PNL Silviu Coșa a criticat demersul opoziției, menționând că „de la începutul sesiunii parlamentare este un foc automat în depunerea moțiunilor simple”, subliniind că moțiunea împotriva lui Pîslaru „nu oferă soluții, ci doar retorică”.
Pe lângă discursuri, inițiatorii moțiunii au adus în plen și recuzită simbolică: o cutie de carton pe care erau lipite fotografii ale ministrului, suzete și un abac. Senatorul Daniel-Paul Gheorghe a explicat faptul că abacul ar trebui să-l ajute pe ministru să calculeze miliardele de euro pierdute de România din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Opoziția a cerut, prin moțiune, clarificări concrete de la ministrul Pîslaru: care este suma exactă din PNRR aflată în risc de neîncasare, termenul până la care acest risc va fi eliminat, diferența dintre sumele solicitate prin cereri de plată și sumele efectiv plătite beneficiarilor, și garanția că România va încasa integral toate tranșele PNRR. Senatorii au solicitat, de asemenea, prezentarea unui calendar public de eliminare a riscurilor PNRR.























































