Ciolacu: Toți bolnavii de cancer sunt incluși acum în programele de diagnostic și tratament

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul României, Marcel Ciolacu, a precizat că prin actele normative pe care le adoptă joi Guvernul toți bolnavii de cancer vor beneficia atât de programele de diagnostic, dar și de cele tratament pentru boală.

Marcel Ciolacu, premierul României FOTO Inquam Photos
Marcel Ciolacu, premierul României FOTO Inquam Photos

Azi încheiem o etapă importantă și mult așteptată așteptată, odată cu elaborarea normelor de control al cancerului. Aprobăm o ordonanță și o hotărâre deguvern, care includ programul de oncologie prin care deblocăm finanțarea serviciilor de diagnostic genetic și tratament personalizat, asigurând astfel acces la radioterapia de ultima generație pentru toți pacienții oncologi. Practic, toți bolnavii de cancer sunt incluși acum în programele de diagnostic și tratament”, a afirmat Marcel Ciolacu.

Șeful Guvernului a venit și cu alte detalii legate de ce va urma. „Vor urma rapid măsuri pentru reorganizarea sistemului de asistență medicală pentru pacienții de cancer, precum și standarde de calitate a îngrijirii și centre de oncologie pediatrică. Vom stabili parcursul pentru realizarea acestor obiective pe luni și pe ani”, a completat liderul de la Palatul Victoria.

Marcel Ciolacu a ținut să mulțumească tuturor celor implicați în pregătirea planului, fiind o muncă de echipă. „Elaborarea acestor acte normative e o muncă de echipă și asta e soluția corectă”, a punctat președintele PSD. De asemenea, a precizat că detaliile despre normele adoptate vor fi făcute de ministrul Alexandru Rafila și de senatorul PSD, Patriciu Achimaș-Cadariu.

Tot în sănătate, aprobăm azi patru programe naționale prin care dotăm cu echipamente cabinetele medicilor de familie, cele de planificare familială și centre comunitare integrate”, a mai afirmat liderul de la Palatul Victoriei, menționând că e vorba de bani din PNRR.

Cum e explicată întârzierea normelor

Ministrul Alexandru Rafila a venit săptămâna trecută cu precizări legate de întârzierea cu câtvea săptămâni a normelor metodologice.

„Întârzierea lui a fost din cauza nevoii de a-l face operaţional, pentru că în forma în care a fost adoptat de Parlamentul României nu puteam să punem în practică prevederile lui. Cred că lucrul cel mai important, şi pentru asta am lucrat, încât pacienţii din România să beneficieze de Planul Naţional de Combatere a Cancerului - fie că discutăm de diagnostic, inclusiv diagnosticul genetic, fie că discutăm de medicina personalizată - toate aceste lucruri vor deveni posibile după aprobarea ordonanţei guvernului, pe care sperăm să o realizăm săptămâna viitoare, lucru care permite punerea în aplicare a hotărârii de guvern cu programele de sănătate, inclusiv cu programul de oncologie. Şi o să vedeţi că există foarte multe oportunităţi noi pentru pacienţii din România", a spus ministrul Sănătăţii.

Alexandru Rafila a ţinut să precizeze că programul pentru bolnavii de cancer în România este funcţional şi că nu se pune problema ca pacienţii să nu aibă acces la servicii medicale, însă acum se doreşte îmbunătăţirea acestora.

Pe de altă parte, ministrul Sănătăţii a arătat că „reconfigurarea" sistemului de asistenţă medicală oncologică este un proces care nu se poate realiza într-un timp scurt şi are nevoie de continuitate.

„Trebuie să înţelegem că reconfigurarea, reconstrucţia sistemului de asistenţă medicală oncologică în România este un proces. Acest proces nu se poate realiza nici într-o lună, nici în şase luni. Este un proces care trebuie să continue pe parcursul diverselor mandate ministeriale, să ţină cont de resursa umană existentă şi de nevoia de a califica resursa umană, să ţină cont de dotările care există şi de completarea acestor dotări", a subliniat ministrul Sănătăţii.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite