Cine sunt candidații partidului POT, care îl susține pe Călin Georgescu, și ce șanse au să ajungă în Parlament

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un partid nou, mai puțin cunoscut, ar putea ajunge în Parlament pe modelul ascensiunii AUR din urmă cu patru ani, care a surprins la acel moment atât actorii politici, cât și mass-media. Un scenariu asemănător s-a repetat la turul I al alegerilor prezidențiale, atunci când candidatul independent Călin Georgescu a reușit să obțină majoritatea voturilor, mergând de pe primul loc în turul al doilea. Noua formațiune - Partidul Oamenilor Tineri, care a anunțat că îl susține pe Georgescu - ar putea să îi urmeze calea în intenția de vot.

Formațiunea îl susține pe Călin Georgescu în cursa prezidențială FOTO Facebook / Partidul POT
Formațiunea îl susține pe Călin Georgescu în cursa prezidențială FOTO Facebook / Partidul POT

Noul partid a fost înregistrat oficial în 2023 și a avut candidați la alegerile locale din iunie 2024, reușind să obțină 11 mandate de consilieri locali și 18 mandate de primari. Pentru alegerile prezidențiale, partidul a susținut candidatura șefei formațiunii politice, însă nu a mai depus-o.

Susținerea pentru candidatul independent Călin Georgescu a fost afirmată cu puțin timp înaintea primului tur de scrutin, iar în urma votului dat pe 24 noiembrie, Anamaria Gavrilă a transmis într-un mesaj video de pe pagina de Facebook a formațiunii că i-a îndrumat pe oameni să îl voteze pe Călin Georgescu, în ciuda șanselor minime pe care candidatul le avea în sondaje.

Partidul se poziționează împotriva vaccinării și susține că „România trebuie să avanseze în dezvoltarea sa, dar această dezvoltare ar trebui să ne conducă, în final, spre armonie – între oameni, între om și natura și mediul său înconjurător”.

Cine candidează pe listele partidului

Partidul Oamenilor Tineri (POT) participă la alegerile parlamentare din 1 decembrie cu nouă candidaţi în Bucureşti, trei la Senat şi şase pe lista de la Camera Deputaţilor.

Primul loc pe lista de candidaţi pentru Camera Deputaţilor este ocupat de Răzvan-Mirel Chiriţă, administrator de societate comercială, licenţiat în Ştiinţe administrative. Pe locul doi este Daniel Grofu, de profesie economist, iar pe locul al treilea se află Iulia-Elena Dinu, licenţiată în Comunicare (ocupaţie - inspector).

Lista pentru Senat este deschisă de Valentina Aldea, antreprenor şi economist. Pe locul al doilea pe listă se află Ovidiu-Adrian Bîlă, economist (ocupaţia - tipograf), urmat de Ciprian Dăniţă, product manager, tot de profesie economist.

Șefa formațiunii politice, Anamaria Gavrilă, a intrat în Parlament în 2020 pe listele AUR, însă a plecat din partid în august 2021.

Ce șanse are partidul la scrutinul de pe 1 decembrie

Analiștii contactați de „Adevărul” nu exclud o intrarea a formațiunii în Parlament, însă subliniază că șansele depind în primul rând de promovarea online. 

Redactorul Historia, Ion M. Ioniță, a punctat că „ascensiunea lui Călin Georgescu a început de abia cu câteva zile înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale. Atunci a explodat pur și simplu pe rețelele sociale”.

Prin urmare, „și aici putem asista la fenomene asemănătoare, mai ales în contextul în care bazinul electoral simpatizant al ideilor acestui tip de de partid „este semnificativ în România”, având peste 30%.

„Se vor îndrepta către aceste formațiuni pe care le știam dinainte, AUR și SOS, și probabil către această nouă formațiune, cu atât mai mult cu cât Călin Georgescu va afirma sprijinul pentru unul dintre aceste partide”, a mai indicat Ion M. Ioniță, subliniind că acesta va are nevoie și de forțe pe care să se sprijine în Parlament.

Dacă nu va avea „o promovare cam de același calibru cu cea a lui Călin Georgescu pe rețelele de socializare, nu are nicio șansă”, este de părere sociologul Mircea Kivu.

„În mod normal aș fi spus că nu are nicio șansă, dar după ce s-a întâmplat duminică sunt mai circumspect”, a mai afirmat sociologul, subliniind că deși ar putea exista legături între candidatul independent Călin Georgescu și partidul POT, s-ar putea să nu vedem o confirmare publică. „La genul acesta de candidați nu ne așteptăm să vedem și susținuri la vedere. Este foarte posibil ca public să nu afirme Călin Georgescu nimic”, a mai explicat sociologul.

Sociologul Ionaș Vladimir considerǎ că este nevoie de un mesaj din partea lui Călin Georgescu pentru ca partidul să se poată bucura de o susținere asemănătoare cu a sa la scrutinul de pe 1 decembrie. „Există afișe cu domnul Georgescu din partea POT, deci este posibil să existe o legătură. Dar nu pare să fie construită această relație. Poate își doresc să creeze această percepție că ar exista o relație”, a punctat sociologul Ionaș Vladimir.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite