Cine e Darius Vâlcov: fost ministru, sfetnic al lui Dragnea și unul dintre autorii programelor de guvernare din perioada 2017-2019

0
Publicat:

Darius Vâlcov, adus din Italia de autoritățile române pentru a ispăși o pedeapsă de 6 ani de închisoare pentru trafic de influență și spălare de bani, a fost ministru de Finanțe în Guvernul Ponta și unul dintre apropiații lui Liviu Dragnea, în perioada în care cel din urmă a condus PSD.

Cine este Darius Vâlcov FOTO: Inquam Photos
Cine este Darius Vâlcov FOTO: Inquam Photos

În prezent unul dintre cei mai cunoscuți „fugari” români, Darius Vâlcov și-a început cariera politică odată cu câștigarea funcției de primar al municipiului Slatina din partea Partidului Democrat Liberal, în 2004, ulterior fiind senator de Olt între 2012 și 2015 din partea PSD.

Darius Vâlcov a fost și ministru delegat pentru Buget din august până în decembrie 2014, dar și ministru al Finanțelor din decembrie 2014 până în martie 2015. Acesta a fost economistul de casă al PSD pe vremea în care partidul era condus de Liviu Dragnea și cel care a lucrat la proiectele de buget de stat sau programul de guvernare al social democraților pentru perioada 2017-2019. Nu a mai ocupat înalte funcții publice, din cauza problemelor cu legea.

Evaluarea

Cu toate acestea, el a pregătit evaluarea miniștrilor din Cabinetul Grindeanu, înainte ca Liviu Dragnea să ceară demisia premierului de atunci. Totodată, Vâlcov a fost și consilier de stat în cadrul aparatului de lucru al prim-ministrului Viorica Dăncilă. Liviu Dragnea a fost cel care l-a impus pe Vâlcov în echipa Dăncilă

Într-o perioada din anii în care Dăncilă conducea Palatul Victoria, Darius Vâlcov era perceput a  fi „adevăratul premier al Guvernului”. Viorica Dăncilă a negat acest aspect într-un interviu pentru „Adevărul”. „E exclus aşa ceva. Şi vreau să vă spun că nu aş accepta niciodată ca să fiu pe post şi cineva să ia decizia în locul meu. Multe dintre decizii s-au luat la partid pentru că noi aplicăm programul de guvernare. Acesta este un lucru corect. Că Darius Vâlcov la lucrat la partea economică a programului de guvernare foarte mult, este un lucru corect. Dar nu că deciziile le ia Darius Vâlcov”, preciza aceasta la acea vreme.

Condamnat la 6 ani de închisoare

Curtea Supremă de Casaţie a Italiei a respins, pe 8 august, recursul formulat de Darius Vâlcov, fost primar al municipiului Slatina şi ministru al Finanţelor, împotriva deciziei prin care s-a decis predarea acestuia către autorităţile competente ale României.

Darius Vâlcov, care a fugit din România înainte de condamnare, s-a predat, pe 24 mai, autorităților italiene, fiind dat în urmărire generală într-un dosar de trafic de influență și spălare de bani. Conform legislației italiene, a fost atrasă competența Curții de Apel Napoli. Instanța de executare italiană nu a dispus arestarea provizorie în vederea predării, fiind lăsat în libertate, sub supraveghere. 

Vâlcov a fost condamnat definitiv, pe 2 mai, de un complet de cinci judecători de la Instanţa supremă la 6 ani de închisoare pentru trafic de influenţă şi spălare de bani, într-un dosar cunoscut sub numele de „Dosarul Tablourilor”. În cursul cercetării din respectivul dosar, procurorii au găsit peste 100 de opere de artă achiziţionate de Vâlcov prin interpuşi, unele fiind ascunse în pereţii falşi ai unor imobile aparţinând fostului ministru. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite