Cine e senatoarea care l-a miruit pe Dan Şova: „Am adus mirul de la Mormântul Sfânt!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Şova, miruit de colega sa FOTO Captură video
Dan Şova, miruit de colega sa FOTO Captură video

Senatoarea Ruxandra Jipa, care l-a miruit pe Dan Şova înainte de votul de ieri, din Senat, pentru ridicarea imunităţii acestuia, este un fost deputat PRM, care a migrat la PSD, şi soţia judecătorului Cristian Jipa, care a fost audiat la DNA în dosarul Cătălin Voicu. Jipa a candidat pentru postul de judecător la Curtea Constituţională şi este autoarea unei replici devenite celebre: „Mai lăsaţi-mă cu Constituţia!“.

Senatorul PSD Dan Şova a fost, ieri, miruit în Senat de colega sa. Şova a privit gestul, după cum a declarat, drept unul „prietenos şi foarte frumos“. La rândul ei, Jipa, s-a arătat drept un om credincios şi a subliniat că a adus mirul de la Mormântul Sfânt. În schimb, întrebată dacă senatorii au încălcat Legea fundamentală când l-au scăpat pe Şova, Jipa a răspuns, nervoasă: „Mai lăsaţi-mă cu Constituţia!“.

„Sunt un om credincios, am fost la Mormântul Sfânt şi eu am un crez pe lumea asta. Crezul este că totdeauna am făcut dreptate, şi ca avocat, şi ca judecător, şi nu voi sta niciodată în genunchi“, a spus ea.

Filmarea votului de la Senat arată, de asemenea, că Jipa a votat împotriva cererii DNA de arestare preventivă a colegului său, pe care l-a descris drept „un băiat extraordinar“.

Jipa a fost, până acum, membră a patru partide: PRM, PSD, iar în ultima legislatură a trecut şi prin PPDD până ce a ajuns la UNPR.

Jipa a candidat pentru un post la CCR, după vacantarea acestuia în urma demisiei lui Toni Greblă, dar şi-a retras candidatura, motivând o discuţie cu preşedintele UNPR, Gabriel Oprea. Ea este căsătorită cu Cristian Jipa, judecătorul al cărui nume a apărut în dosarul Cătălin Voicu şi care a fost sancţionat de CSM cu reducerea salariului, timp de o lună, pentru că ar fi avut legături personale cu acesta.

La acea dată, Cristian Jipa a explicat aproprierea de Voicu şi a spus că acesta i-ar fi salvat viaţa. Concret, când Jipa a suferit o criză şi a  fost internat în spital, ar fi riscat să moară, întrucât spitalul nu dispunea de aparatura necesară pentru a-l salva. Atunci, a spus Jipa, Cătălin Voicu ar fi intervenit pentru a-l muta la un alt spital.


Citeşte şi:

Superimunitatea lui Dan Şova scoate oamenii în stradă. Protestatarii din Piaţa Universităţii: „Nu mai şovăiţi justiţia“, „Parlament penal, marş la tribunal“

Tertipul la care au apelat miercuri senatorii PSD, pentru a-i menţine imunitatea parlamentară lui Dan Şova, a aprins spiritele pe reţelele de socializare. În jur de 200 de bucureşteni s-au adunat în Piaţa Universităţii din Capitală pentru a protesta faţă de gestul aleşilor. Şi clujenii, sibienii şi constănţenii se mobilizează în acest sens.

Cum a jonglat majoritatea PSD din Senat cu articole neconstituţionale pentru a-l scăpa pe Dan Şova de procurorii DNA

Senatorul PSD Dan Şova a driblat arestarea preventivă după ce aleşii au considerat că un articol din Regulamentul Senatului este mai presus de Constituţie. Acel articol din Regulament este copia unui alt articol care, în 2008, a fost declarat neconstituţional de judecătorii CCR

Senatul l-a salvat pe Dan Şova de cătuşe sfidând Constituţia. Darius Vâlcov poate fi arestat. Senator PSD: Mai lăsaţi-mă cu Constituţia!

Majoritatea PSD din Senat a respins astăzi solicitarea procurorilor DNA de reţinere a lui Dan Şova. Deşi votul a fost în defavoarea lui Şova, senatorii PSD s-au prevalat de o prevedere din Regulamentul Senatului, ignorând însă Constituţia. Pentru Darius Vâlcov, care a cerut să-i fie ridicată imunitatea, senatorii nu s-au mai obosit şi au dat undă verde Justiţiei. PNL vrea să atace la CCR decizia Senatului în cazul lui Dan Şova.

UPDATE Darius Vâlcov, reţinut. „Mă aşteptam să îmi ridice imunitatea”. Cine îi ascundea seiful cu lingourile de aur

Fostul ministru de Finanţe Darius Vâlcov a fost reţinut. Acesta s-a prezentat, miercuri dimineaţă, chiar de ziua lui, la DNA, într-o a treia vizită pe care o face procurorilor în ultimele zile. La orele prânzului, fostul ministru a fost lăsat să plece în Senat unde, la cererea lui, a rămas fără imunitate. Ulterior, fostul ministru s-a reîntors la DNA fiind reţinut pentru 24 de ore. „Mergem înainte”, a spus el înainte de a fi încarcerat.

Mirul a mai salvat un senator. Dan Şova, uns cu mir de la Mormântul Sfânt, în aşteptarea votului

Senatorul UNPR Ruxandra Jipa l-a uns cu mir de la Mormântul Sfânt pe Dan Şova, în aşteptarea rezultatului votului privind cererea DNA de reţinere şi arestare.

Ambasadele occidentale reacţionează după votul scandalos pentru Şova

Marea Britanie, SUA şi Olanda au reacţionat, prin ambasadele de la Bucureşti, la votul dat astăzi în Senat, prin care s-a respins cererea de încuviinţare a arestării preventive a lui Dan Şova, lider al PSD. Toate cele trei misiuni diplomatice s-au arătat îngrijorate de ceea ce se petrece în Parlamentul de la Bucureşti.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite