Ce lideri PNL merg la consultările de la Cotroceni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liberalii trimit o echipă numeroasă de lideri care să discute cu şeful statului despre propunerea lui Florin Cîţu în funcţia de premier al României. Deşi tradiţional la consultări merg cinci persoane, PNL-iştii trimit o echipă de şase persoane

Liberalii au decis persoanele care vor merge la consultările de la Palatul Cotroceni. În echipa  PNL vor fi Ludovic Orban, Florin Cîţu, Raluca Turcan, Rareş Bogdan, Iulian Dumitrescu şi Robert Sighiartău. 

Surprinzătoare este prezenţa lui Iulian Dumitrescu, la un moment dat îndepărtat din funcţiile înalte ale partidului, dar care revine în formula restrânsă.

Negocierile pentru Guvern au ajuns într-un punct mort încă din primele zile, acestea blocându-se la stabilirea primelor funcţii în stat

Ironii marca Tudose

„Jocurile Foamei de Putere la Vila Lac. Sinistru spectacolul de la Vila Lac, în care luzării alegerilor din 6 decembrie trag de hălcile puterii, care pentru ei şi atârnătorii lor înseamnă bani şi privilegii”, a scris, duminică, pe Facebook, Mihai Tudose. 

Europarlamentarul susţine că, în timp ce la Vila Lac „se desfăşoară încăierarea pe ciolan, în Capitală cresc munţii de gunoaie, dindărătul cărora rânjesc şobolani graşi”. 

Negocierile între PNL, USR-PLUS şi UDMR pentru formarea unei majorităţi parlamentare şi a noului Guvern au fost sistate, duminică, după numai două ore.  Formaţiunile politice nu au ajuns la un acord, iar Alianţa USR PLUS a anunţat delegaţia care va participa la consultările de la Cotroceni şi se pare că-l va propune premier pe Dacian Cioloş. 

Între timp, senatorul PNL Alina Gorghiu a scris pe Facebook că anul 2021 va fi ”cu linişte politică, cu reforme, cu dialog”.  La rândul lor, reprezentanţii UDMR au precizat că discuţiile s-au blocat la numele premierului.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite