Cătălin Voicu: Am încredere în justiţie. Olguţa Vasilescu ştie ce spune

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cătălin Voicu
Cătălin Voicu

Senatorul Cătălin Voicu a declarat vineri seară că nu are de gând să plece niciodată din România, chiar dacă din 9 ianuarie nu mai are niciun fel de restricţie, nici de a părăsi ţara, nici de a discuta cu foşti colegi din PSD.

"Nu fug din România, iar cine îşi face astfel de calcule se înşală", a declarat Cătălin Voicu.

Referindu-se la problemele sale de sănătate care au apărut în ultima vreme şi care lasă loc interpretărilor, Voicu a precizat că niciodată nu s-a temut de nimic, iar în Comisia Juridică a fost de-acord ca presa să fie prezentă la audieri, tocmai pentru că nu avea nimic de ascuns.

Pe de altă parte el a acuzat presa de linşaj mediatic şi s-a plâns că în aceste condiţii magistraţii se află în situaţia de a nu mai putea fi obiectivi. "Eu n-am nicio situaţie, s-a creat o situaţie. Situaţa a fost provocată şi treaba aceasta o să o demonstrez în justiţie", a ţinut să sublinieze Cătălin Voicu.

Răspunzând unei întrebări legate de acuzaţia Olguţei Vasilescu ceare a declarat că există oameni politici din partidul care este acum la guvernare, care vin la apelul lui, fără să comenteze "chiar şi-n papuci", Cătălin Voicu a explicat că nu are ce adăuga la acest subiect până când nu va discuta marţi cu magistraţii cazul său, dar a spus că Olguţa Vasilescu "ştie ce spune"

"Toată viaţa am fost un om de onoare şi orice discuţie confidenţială o duc cu mine în mormânt, nu o transfer în spaţiul public", a mărturisit acesta.

În privinţa votului din Senat în ceea ce-l priveşte, Voicu a explicat că "votul din Senat nu a fost dat ca o convingere a vinovăţiei mele. Parlamentarii nu au votat conform convingerilor, ci s-a decis la partid".

Cererea de arestare preventivă a senatorului Cătălin Voicu va fi judecată marţi de magistraţii de la ÎCCJ.

Senatorul Cătălin Voicu a fost externat astăzi şi a fost pus ăs urmeze o schemă de tratament. Comisia medicală a stabilit că parlamentarul are o boală cardiovasculară cronică, a informat purtătorul de cuvânt al Spitalului Universitar de Urgenţă, Bogdan Popescu.

Reamintim că plenul Senatului a aprobat, miercuri, solicitarea de încuviinţare a arestării preventive a senatorului Cătălin Voicu, acuzat, printre altele, de trafic de influenţă. Decizia Senatului a fost publicată miercuri seara în Monitorul Oficial.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite