Buşoi, atac dur la adresa lui Băsescu: Discursul radical al unor politicieni e un fel de terorism politic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Eurodeputatul Cristian Buşoi. FOTO Cosmin Iftode
Eurodeputatul Cristian Buşoi. FOTO Cosmin Iftode

Prim-vicepreşedintele PNL Cristian Buşoi a criticat, vineri, afirmaţiile fostului preşedinte Traian Băsescu cu privire la valul migraţionist şi liderii europeni. Liberalul a precizat că fostul şef de stat „aţâţă fricile extremiste ale românilor“, întrebuinţând un limbaj neadecvat pentru un fost şef de stat.

„Nu există dovadă mai mare de cinism decât aţâţarea fricii românilor şi răspândirea extremismului, pentru a stoarce voturi din frica oamenilor. Când un fost şef de stat ca domnul Traian Băsescu, care a fost ţinut în funcţie de lideri europeni, se răţoieşte acum ipocrit la aceiaşi lideri europeni şi aţâţă fricile extremiste ale românilor aceasta nu este, în opinia mea, decât cinism şi inconştienţă. Discursul radical al unor politicieni români este, de fapt, un fel de terorism politic, pentru că, la fel ca şi terorismul, împrăştie frica şi răspândeşte ura. Soluţia este să ne consolidăm mecanismele de luptă împotriva terorismului, să consolidăm instituţiile din România care au competenţe în acest domeniu, nu să detonăm fricile oamenilor", a spus europarlamentarul Buşoi, într-o conferinţă de presă. 

Liberalul a cerut mai multă atenţie în momentul în care sunt abordate teme sensibile în spaţiul public, mai ales la mesajul „politicienilor cinici”. De asemenea, acesta susţine că politicienii europeni sunt depăşiţi, iar continentul nu se poate apăra de terorism, ceea ce l-a făcut să propună cinci direcţii. Potrivit eurodeputatului, Parlamentul European şi Consiliul European trebuie să adopte imediat directivele privind combaterea terorismului şi registrul european al pasagerilor, să existe un schimb de informaţii la nivel european, să se înainteze cu discuţiile privind tratatul Schengen, să se modifice regulamentul de la Dublin privind azilul şi să fie întărită capacitatea FRONTEX. 

Buşoi a punctat că s-a aflat la câteva sute de metri de unul dintre locurile din Bruxelles unde au avut loc atentate. „Am ieşit cu o poziţie publică astăzi, la câteva zile după atentate, pentru că am aşteptat ca dezbaterea să se calmeze, pentru a nu vorbi şi a nu se propune soluţii în înfierbântarea momentului (...) Aceste atentate au îndoliat nu doar Belgia, ci şi întreaga Europă şi vreau să-mi exprim şi eu compasiunea pentru familiile victimelor şi regretul pentru tot ceea ce s-a întâmplat în acea zi“, a conchis Buşoi. 

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat marţi că era „logic” ca odată cu „valul migrator islamist” organizaţiile teroriste să îşi transfere cât mai mulţi adepţi în Europa. 

„Era logic ca, odată cu valul migrator islamist, organizaţiile teroriste să-şi transfere adepţi cât mai mulţi la loc sigur, în Europa, unde fac ce ştiu cel mai bine: UCID. Aici nu-i bombardează nici aviaţiile aliate, nici armatele regulate nu pot fi desfăşurate, nici trupele speciale nu pot acţiona ca în teatrele de război, iar guvernele nu-şi pot permite generalizarea introducerii stării de urgenţă, transformând Europa într-un Afganistan, pentru că şi-ar recunoaşte eroarea fatală în abordarea fenomenului migraţiei necontrolate”, a declarat Băsescu.

Citeşte şi: 

Băsescu: Sunt circa 800.000 de imigranţi în Europa. Până la sfârşitul anului se va ajunge la un milion

Fostul preşedinte al României Traian Băsescu a avertizat, joi, la Adevărul Live, că în prezent, pe teritoriul Europei sunt circa 800.000 de imigranţi veniţi din Africa şi Asia, iar până la sfârşitul anului numărul acestora va creşte la un milion.

Băsescu îşi menţine discursul antiimigranţi: Prefer să fiu acuzat de xenofobie decât de prostie 

Fostul preşedinte Traian Băsescu a atras atenţia, miercuri, în cursul unei scurte conferinţe ţinute în faţa membrilor PMP, că România nu poate integra musulmanii veniţi din „ţările arabe“, veniţi odată cu începerea crizei migranţilor. Mai mult, fostul şef al statului a precizat că mai bine e acuzat de CNCD de xenofobie decât să dea dovadă de prostie.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite