Blaga: Mai sunt patru contestaţii la Bucureşti
0
Preşedintele PDL Vasile Blaga a declarat, astăzi, că mai sunt de rezolvat patru contestaţii ale candidaţilor ARD în Bucureşti, arătând că listele pe Bucureşti vor fi depuse marţi la BEM.
Întrebat în legătură cu contestaţiile făcute de candidaţii respinşi de Comisia de etică condusă de Monica Macovei, Blaga a răspuns: "Mai avem patru în Bucureşti, dar din cei 36 care au fost respinşi de comisie 15 nu candidează şi o să luăm deciziile în conducerea Alianţei".
Blaga a spus că sunt deja depuse listele la Birourile electorale în 17 judeţe, luni se vor depune în 24 de judeţe, iar marţi în Bucureşti.
"În ceea ce priveşte listele ARD peste 70% sunt candidaţi noi, nu au mai făcut parte din Parlament. Este o garnitură tânără de politicieni care cred că vor avea foarte multe de spus în politica românească", a arătat Blaga.
El a spus că membrii Comisiei de etică au făcut "o treabă bună" pentru că au trimis la timp criteriile pe baza cărora se poate candida şi organizaţiile au rezolvat foarte multe probleme. El a adăugat că această comisie a triat peste 500 de dosare şi că "au avut anumite puncte de vedere asupra unui număr de colegi".
Potrivit unor surse din PDL în Bucureşti s-a stabilit ca Sandra Pralogh să fie contracandidata Ecaterinei Andronescu, Anca Boagiu îl va avea drept contracandidat pe Dumitru Pelican, Teodor Paleologu pe Victor Ciorbea, iar Gheorghe Udrişte pe George Becali.























































