Băsescu nu exclude remanierea lui Tăriceanu | adevarul.ro

Băsescu nu exclude remanierea lui Tăriceanu

Publicat:
Ultima actualizare:
0

ar fi un semn de instabilitate politică, şeful statului a spus:"Nu. Este vorba de un mecanism constituţional". Pe lista nemulţumirilor sale, şeful statului a înşirat apoi situaţia din

ar fi un semn de instabilitate politică, şeful statului a spus:"Nu. Este vorba de un mecanism constituţional".
Pe lista nemulţumirilor sale, şeful statului a înşirat apoi situaţia din învăţământ, din transporturi, precum şi pe cea a pensionarilor, care stau la cozi la farmacii, în aşteptarea medicamentelor compensate. "Este ceva ce scârţâie consistent şi trebuie rezolvat lucrul acesta", a apreciat Băsescu, vorbind despre situaţia pensionarilor şi a cozilor la farmacii. El a sugerat, apoi, că ar fi fost tentat să refuze promulgarea pachetului de legi privind reforma în sănătate, pe care l-a semnat acum trei zile. "Vor trebui lucrate corecturi în acest pachet", a spus Băsescu, apreciind că aceste legi vor fi dificil de aplicat. El a mai susţinut că, în prezent, situaţia din sănătate este necorespunzătoare.

Dobre şi Hărdău, criticaţi pentru inactivitate
Pe lista celor de care preşedintele Traian Băsescu este nemulţumit au apărut, ieri, şi doi miniştri PD: Gheorghe Dobre şi Mihai Hărdău. "Sunt nemulţumit de pregătirea proiectelor la transporturi şi sunt nemulţumit de proiectele pentru educaţie. Deşi sunt afişate pe site, se stă după ele şi nu se mişcă", a spus Băsescu. El a spus că şcolile nu sunt dotate corespunzător şi ar fi trebuit să se treacă la achiziţionarea de echipamente pentru laboratoare, de exemplu, din surplusul de 1% din PIB, aflat disponibil în trezorerie. Preşedintele României a reluat şi acuzaţiile la adresa Ministerului de Finanţe, spunând că este "absolut nepermis" faptul că s-a întârziat cu punerea în funcţie a sistemului informatizat privind colectarea TVA.
Traian Băsescu a dat însă asigurări, în pofida acestor critici la adresa Executivului, că nu există instabilitate în România şi că "nici un partener" din actuala coaliţie majoritară nu "se va angrena" în acţiuni care să creeze o astfel de situaţie. El a caracterizat relaţia sa cu premierul drept "instituţional corectă". "Găsim resurse să cooperăm. Relaţia umană se dovedeşte că poate să lipsească", a spus şeful statului despre legătura sa cu primul-ministru.
Afirmaţiile de ieri ale lui Băsescu vin la doar zece zile după ce el a desfiinţat, într-o altă emisiune televizată, guvernul Tăriceanu pe care l-a acuzat de "şmecherii", precum cea prin care 7% din acţiunile la Loteria Naţională şi la Imprimeria Naţională urmează să fie vândute către angajaţii acestor instituţii. El a spus că acest guvern mai trebuie să reziste până la 1 ianuarie 2007, după care "ne putem gândi la orice altă soluţie".

Haşotti: Preşedintele să renunţe la desenele animate
Vicepreşedintele PNL, Puiu Haşotti, îi recomandă preşedintelui Traian Băsescu să nu se mai uite la desene animate, ci să citească protocolul Alianţei D.A. înainte de a cataloga drept "poveşti" declaraţiile liberalilor privind desemnarea premierului pe baza algoritmului politic. "Îl sfătuiesc pe domnul preşedinte să nu se mai uite la desene animate, ci să citească mai atent protocolul PNL-PD şi pe urmă să facă astfel de declaraţii", a declarat Haşotti, citat de Mediafax. El a adăugat că şi PNL are regrete, "chiar mai multe şi mai mari, dar nu le face publice". "Evident că între Băsescu şi Tăriceanu sunt mai multe deosebiri caracteriale decât asemănările dintre Băsescu şi Becali", a mai spus Puiu Haşotti.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite