Băsescu: Istoria Holocaustului din România trebuie asumată ca parte a istoriei naţionale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Traian Băsescu afirmă, în mesajul transmis cu prilejul Zilei de Comemorare a victimelor Holocaustului din România, că istoria Holocaustului trebuie asumată ca parte a istoriei naţionale.

"Istoria Holocaustului din România trebuie asumată ca parte a istoriei naţionale; este un proces complex, care presupune intrarea în conştiinţa oamenilor a gravităţii genocidului şi a comportamentului uman care l-a provocat. De asemenea, o societate matură trebuie să îşi pună problema identităţii sale. Au existat în istoria noastră momente de răscruce, cărora le-am răspuns greşit, în logica aparent corectă susţinută de ideologiile care au marcat, din nefericire, o lume întreagă", susţine şeful statului.

Traian Băsescu afirmă că este necesar ca istoria României să fie cunoscută şi evaluată critic, el arătând că antisemitismul şi xenofobia trebuie combătute.

"Astăzi suntem animaţi de dorinţa de a construi împreună o civilizaţie a păcii şi a concordiei, în care să putem împărtăşi valorile care ne definesc şi în care credem: demnitatea umană, libertatea, curajul, solidaritatea. Aceste valori trebuie apărate atât de către instituţii cât şi de societatea civilă, printr-un exerciţiu permanent care ne cere să fim conştienţi de drepturile, dar mai ales de responsabilităţile care ne revin în spaţiul public. Este necesar să cunoaştem şi să evaluăm critic istoria noastră recentă şi, totodată, să combatem antisemitismul şi xenofobia care, din păcate, sunt şi astăzi activate de revenirea miturilor naţional-comunismului", arată şeful statului.

Traian Băsescu precizează că Ziua Comemorării a Victimelor Holocaustului din România e o zi de "adâncă emoţie", în care se evocă suferinţele cutremurătoare ale victimelor Holocaustului din România.

"Această ceremonie (...) este o expresie a compasiunii şi a solidarităţii noastre profunde cu membrii comunităţilor evreieşti şi rome care au suferit atrocităţile justificate de o ideologie totalitară în timpul celui de-al Doilea Război Mondial", precizează Traian Băsescu.

Şeful statului subliniază faptul că România, ca societate care s-a angajat să garanteze libertăţile individuale şi exigenţele statului de drept, trebuie să-şi asume cu luciditate trecutul.

"Mai mult decât atât, acest trecut trebuie să fie cunoscut şi transmis generaţiilor viitoare, ca parte a unui permanent apel la memorie şi la responsabilitatea faţă de binele comun", menţionează Traian Băsescu.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite