Băsescu: În locul Primăriei Sibiu aş deschide un proces cu familia Iohannis de recuperare a banilor care mi se cuvin

0
0
Klaus Iohannis/Traian Băsescu FOTO Arhiva „Adevărul”
Klaus Iohannis/Traian Băsescu FOTO Arhiva „Adevărul”

Traian Băsescu a afirmat, duminică, la postul B1, că dacă ar fi în locul primarului de la Sibiu ar deschide proces civil împotriva familiei Iohannis pentru recuperarea banilor din momentul în care casa din centrul municipiului Sibiu a intrat în posesia familiei prezidenţiale, precizând că dacă Primăria nu va face acest lucru va fi responsabilă pentru că ”este obligaţia din lege să-şi recupereze banii care i se cuveneau”.

”În locul Primăriei Sibiu care, dacă n-o va face, va fi răspunzătoare, aş deschide imediat un proces cu familia Iohannis de recuperare a banilor care mi se cuvin pentru că, acum, clădirea a revenit în domeniul privat al Primăriei Sibiu”, a afirmat fostul preşedinte Traian Băsescu.

El a adăugat că Iohannis ar trebui să plătească banii către primăria din Sibiu de la momentul în care a dobândit casa. ”Ca primar, eu asta aş cere. De atunci eu am pierdut ca Primărie uzufructul acelei clădiri. Problema s-ar rezolva cu un proces civil, nu penal”, a arătat liderul PMP.

Băsescu a subliniat că este primăria este responsabilă pentru recuperarea banilor şi ”mai devreme sau mai târziu, o instituţie care nu cere recuperarea banilor care i se cuvin, plăteşte. Este responsabilă, este obligaţia din lege să-şi recupereze banii care i se cuveneau”, a subliniat fostul şef de stat.

Totodată, Băsescu a afirmat că el nu ar fi cerut revizuirea hotărârii definitive a Curţii de Apel din Braşov în ceea ce priveşte casa din centrul Sibiului.

”Dacă eram în locul dânsului nu făceam acel abuz profitând de funcţie - să cer revizuirea hotărârii definitive a Curţii de Apel Braşov şi să spun că a fost o judecată nedreaptă, asta, în mod cert, n-aş fi făcut-o. Dânsul a profitat, pentru că nu ştiu în câte cazuri se aprobă revizuirea în procese de acest tip, cred că e zero, dar doamna Stanciu a fost recompensată că a făcut două lucruri bune: procesul de incompatibilitate şi deschiderea revizuirii şi a ajuns la Curtea Constituţională”, a mai spus Băsescu.

Preşedintele Klaus Iohannis şi soţia sa, Carmen, au pierdut definitiv casa din centrul municipiului Sibiu, după ce Curtea de Apel Piteşti le-a respins irevocabil contestaţia în anulare la decizia Curţii de Apel Braşov.

Magistraţii Curţii de Apel Piteşti au repins contestaţia în anulare făcută de către Klaus şi Carmen Iohannis, după ce aceştia au pierdut, prin sentinţă a Curţii de Apel Braşov, un imobil din centrul municipiului Sibiu.

În plus, cei doi trebuie să achite cheltuieli de judecată către mai mulţi dintre intimaţii din proces.

Guvernul Grindeanu trebuie să plece pentru că nu mai e credibil; au făcut o hoţie

Traian Băsescu crede că prin modul în care a promovat Ordonanţa de urgenţă 13/2017, Guvernul Grindeanu a dat senzaţia că a făcut o hoţie şi ”chiar a făcut o hoţie”, el afirmând că actualul Executiv trebuie să demisioneze pentru că nu mai prezintă nicio credibilitate.

”Au dat senzaţia că fac o hoţie şi chiar au făcut o hoţie. Au modificat şi articole care prevedeau incompatibilităţile, au făcut o grămadă de trăsnăi în ea”, a afirmat liderul PMP, Traian Băsescu.

El a adăugat că Guvernul Grindeanu trebuie să plece pentru că ”nu mai e credibil”.

”Chiar trebuie să plece Guvernul Grindeanu pentru că nu e credibil în continuare pentru modul cum a vrut să facă modificarea (la Codurile penale - n.r.). Ea trebuia făcută deschis, orin prin Ordonanţă de urgenţă, ori prin lege trimisă în Parlament, dar nu aşa”, a arătat fostul şef de stat.

Mai multe - Politică

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite