Video AUR depune moțiune împotriva ministrului Florin Barbu: „Poartă responsabilitatea pentru acest dezastru asupra economiei românești”

0
0
Publicat:

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat luni, 13 octombrie, depunerea unei moțiuni simple împotriva ministrului Agriculturii, Florin Barbu. Formațiunea îl acuză pe ministru de indiferență față de problemele fermierilor și de faptul că nu a reușit să asigure o contribuție semnificativă a agriculturii la economia națională.

AUR depune moțiune și împotriva ministrului Agriculturii FOTO: Mediafax / Alexandru Dobre
AUR depune moțiune și împotriva ministrului Agriculturii FOTO: Mediafax / Alexandru Dobre

Deputatul AUR Călin Matieș a declarat, în Parlament, că decizia depunerii moțiunii este motivată de scăderea constantă a contribuției agriculturii la PIB-ul României, în ultimii ani.

„Moțiunea pe care o depunem astăzi împotriva domnului ministru Florin Barbu are la bază participarea tot mai scăzută a agriculturii la PIB-ul României. Anul trecut, în urma grevei fermierilor, din cele 14 puncte solicitate de aceștia, domnul ministru a tratat cu indiferență 8, nici măcar nu le-a inclus în discuție. Trei puncte au fost abordate superficial, iar alte trei au fost rezolvate de Uniunea Europeană”, a afirmat Matieș.

Potrivit acestuia, datele arată o prăbușire a ponderii agriculturii în economia națională: „Dacă în 2022, înainte ca domnul Barbu să preia conducerea ministerului, agricultura contribuia cu 4,5% la PIB-ul României, în 2023 această pondere a scăzut la 3,9%, în 2024 la 3,2%, iar anul acesta participarea este zero”.

Deputatul AUR a subliniat că moțiunea nu este îndreptată doar împotriva unui singur ministru, ci împotriva întregii coaliții de guvernare. „Nu este vorba despre o persoană sau despre un partid anume, ci despre întreaga coaliție de guvernare, care are ultimul cuvânt de spus și poartă responsabilitatea pentru acest dezastru asupra economiei românești”, a adăugat el.

Contextul moțiunilor depuse de AUR

Moțiunea împotriva ministrului Agriculturii este a patra depusă de AUR împotriva unui membru al Cabinetului Bolojan. Până acum, formațiunea a inițiat moțiuni similare împotriva ministrului Educației, Daniel David, a ministrei Mediului, Diana Buzoianu, și a ministrului Economiei, Radu Miruță.

Primele două moțiuni au fost respinse, iar cea împotriva ministrului Economiei urmează să fie dezbătută și votată miercuri, în Senat.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite