Anastase nu cedează şefia Camerei Deputaţilor de dragul unui armistiţiu cu Opoziţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Roberta Anastase şi Emil Boc
Roberta Anastase şi Emil Boc

Roberta Anastase nu este dispusă să renunţe la postul de preşedinte al Camerei Deputaţilor pentru deblocarea activităţii din Parlamant.

Întrebată dacă ia în calcul o demisie pentru a debloca situaţia de la Cameră, Roberta Anastase a declarat că "situaţia se poate debloca într-un singur sens, prin înţelepciunea liderilor", arătând că astfel de compromisuri în politică nu se fac.

Şeful statului a cerut, într-un discurs, în Parlament, moratoriu pentru deblocarea activităţii Parlamentului, el precizând că sunt necesare acţiuni ferme şi consecvente la nivelul Guvernului şi Legislativului în următoarele 30-45 de zile.

Roberta, preţul păcii lui Băsescu

"Situaţia se poate debloca într-un singur sens: prin înţelepciunea liderilor. Nu jucăm acum decât în sensul îmbunătăţirii activităţii Camerei Deputaţilor şi, repet, liderii de grup prin consens au adoptat şase principii, oamenii politici au blocat", a răspuns Anastase, citată de Mediafax.

Întrebată dacă este dispusă să-şi dea demisia din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, în contextul în care partidele din Opoziţie refuză să participe la lucrările plenului cât timp PDL continuă să o susţină pe Anastase, acesta a replicat: "compromisuri de genul ăsta în politică nu se fac".

Dacă Opoziţia nu va accepta un amnistiţiu cu Puterea atâta timp cât ea va rămâne la şefia Camerei, Anastase a precizat că varianta "vom merge înainte cu majoritatea pe care o avem".

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite