Ambasadorul Marii Britanii: “Admir copiii romi pentru că ei reuşesc să se afirme cu cele mai puţine şanse”
0
Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti Martin Harris a scris luni pe blogul său, cu ocazia celebrării zilei internaţionale a romilor un mesaj prin care îşi exprimă admiraţia faţă de ambiţia, talentul şi capacitatea nativă a copiilor romi, prin care ei reuşesc să facă faţă discriminării şi sărăciei cu care se confruntă zi de zi.
”Un motiv care mă determină să îi admir pe copiii romi este acela că ei reuşesc să se afirme chiar dacă au cele mai puţine şanse. Viaţa lor se desfăşoară în zonele defavorizate ale Bucureştiului. Ei trebuie să înfrunte provocări dintre cele mai mari, faţă de care alţi copii sunt protejaţi. Sărăcia şi discriminarea le creează suferinţă. În aceste condiţii, ei îşi păstrează încrederea, ambiţia, forţa, talentul şi capacitatea de a reuşi. Sper, cu ocazia zilei internaţionale a romilor, că ei îşi vor folosi capacitatea latentă pe care o au. Sunt şi cazuri fericite, care pot deveni un model pe care ei să îl urmeze. Odată ce şansa va fi şi de partea lor, ei pot aduce contribuţii seminificative societăţii”, a scris Martin Harris pe blog.
Martin Harris este implicat în numeroase proiecte pe teritoriul României, şi nu numai, prin care urmăreşte integrarea cetăţenilor romi pe piaţa muncii, prin eforturi de eliminare a rasismului, dar şi prin accesul acestora la educaţie. El a organizat acţiuni în care a implicat cetăţenii romi, cele mai recente fiind o manifestaţie de stradă în cartierul Ferentari şi o vizită efectuată în Roterdam, în cadrul comunităţii de etnie romă, împreună cu o delegaţie din Dolj.
Ambasadorul Marii Britanii în România a oferit şansa, în noiembrie, cu ocazia “zilei ştafetei”, unei fetiţe de etnie romă, Nicoleta Ghiţă, din sectorul 5 al municipiului Bucureşti, să preia atribuţiile sale de ambasador. El a remarcat că fetiţa a intrat foarte bine în rol, a participat la întâlniri, a dus la îndeplinire o vizită regională la Cluj, a pregătit un discurs şi a găzduit o recepţie la rezidenţa ambasadorului în prezenţa a peste o sută de persoane.
“Momentul meu preferat a fost acela când şi eu şi ea am acordat un interviu postului public de televiziune, interviu care a fost realizat de un alt copil care a devenit, la rândul său, jurnalist TV pentru o zi”, a scris Martin Harris pe blog.