Afisajul pe stalpi este ilegal in Capitala
Amenda ajunge la 25 de milioane de lei pentru fiecare contraventie
Afisajul pe stalpi sau in alte locuri decat cele special amenajate este ilegal in Bucuresti, chiar si in campania electorala. Acest lucru va lasa un gol in buzunarul Electrica SA (care anuntase pentru afisaj o chirie de peste 330.000 de lei pe zi pe fiecare stalp) si l-ar putea umple pe cel al primariilor de sector. Conform Hotararii Consiliului local al municipiului Bucuresti numarul 57/1996, expunerea de afise in alte locuri decat pe panourile de afisaj amplasate pe domeniul public este interzisa. Nerespectarea acestei prevederi constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda intre 20 si 25 de milioane de lei pentru fiecare afis lipit ilegal. Primarii de sector au amplasat, de altfel, sute de panouri de afisaj stradal, care pot fi folosite, gratuit, conform legii, fara blocarea accesului la afisaj al vreunui contracandidat. Pe de alta parte, cei care se ocupa de campaniile electorale sunt de acord ca adevarata batalie pentru cucerirea notorietatii si a increderii alegatorilor se va da mai mult in mass-media sau prin contactul direct cu populatia si mai putin prin lipirea de mici afise, ca la inceputul anilor '90.























































