Adrian Năstase acuză jocuri politice la nivel înalt, după decizia de executare silită în dosarul „Trofeul Calităţii“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Năstase reacţionează după decizia de executare silită  FOTO Adevărul
Adrian Năstase reacţionează după decizia de executare silită  FOTO Adevărul

Judecătoria Sectorului 1 a înregistrat pe 30 ianuarie o cerere a Inspectoratului de Stat în Construcţii pentru încuviinţarea executării silite a lui Adrian Năstase pentru prejudiciul din dosarul „Trofeul Calităţii". Adrian Năstase a reacţionat însă pe blog şi a precizat că Inspectoratul de Stat în Construcţii nu poate fi considerat victimă în acest caz.

„Povestea cu prejudiciul ISC-ului e simplă. În opinia DNA şi a completului de judecată, taxele de participare încasate de Forum Invest, de la firmele private participante, pentru organizarea evenimentului “Trofeul Calităţii”, ar fi trebuit să le ia ISC ! Absurd. Nu ISC a organizat “Trofeul Calităţii”. El a avut iniţiativa acestei aniversări dar cheltuielile de organizare le-a efectuat Forum Invest. La fel şi efortul organizării. În cazul unui concert organizat de o firmă ce se ocupă de evenimente, preţul biletelor ar reveni proprietarului stadionului unde are loc concertul? Sigur, nu.

Dar dacă nu se organiza “Trofeul Calităţii”, ce “prejudiciu” ar fi avut ISC? Evident, niciunul. Este clar că nu s-au “furat” bani de la ISC, nu s-au “delapidat”. Era normal ca banii câştigaţi din organizarea evenimentului să fie “donaţi” de Bogdan Popovici ISC-ului?", a precizat Adrian Năstase pe blog.

Fostul premier consideră că tot acest dosar este unul politic şi acuză interesele la nivel înalt, care s-ar afla în jurul condamnării sale.

„Din păcate, “taberele” din justiţie şi din politică – ce au încercat să se folosească de acest proces pentru interese mărunte (inclusiv pentru “eliminarea” mea din societate) au creat, într-adevăr un prejudiciu imens – care poate că nu este vizibil imediat – dar nu pentru ISC, ci pentru societatea românească. S-a ajuns, pentru interese politice meschine, interne, şi la presiunea unor “chibiţi” din străinătate, să facem ceea ce nu a făcut niciuna din ţările civilizate – în situaţii cu adevărat grave – cazurile preşedintelui Nixon, preşedintelui Chirac, premierului Kohl, premierului Ayrault, premierului Juppeé, sau ale altor lideri de primă mână din Italia, Belgia, etc.

În nici una din situaţiile asemănătoare, determinate, în principiu, de schimbarea puterii şi având legătură cu campaniile electorale, nu s-a mers până la condamnări cu executare.

Cei care au decis acest lucru în România nu au realizat că, în felul acesta, murdăresc o parte din istoria ţării în care trăiesc. Nu-l includ, evident pe Mark Gitenstein aici. El a fost doar o unealtă", a mai spus Adrian Năstase.

Solicitarea de executare silită a fost judecată vineri de Jucătoria Sectorului 1. Instanţa a admis cererea formulată de un executor judecătoresc în numele ISC. Potrivit deciziei instanţei, această cauză nu are cale de atac.

„Admite cererea de încuviinţare a executării silite formulată de BEJ Timnea Vicenţiu-Pascal împotriva debitorului Năstase Adrian, la solicitarea creditorului Inspectoratul de Stat în Construcţii. Încuviinţează executarea silită ce urmează a se efectua în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, potrivit art. 3711 alin. 3 C.proc.civ., pentru suma de 3.337.452,5258 lei, datorată de debitor în temeiul titlului executoriu reprezentat de Sentinţa penală nr. 176/30.01.2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală în dosar nr. 514/1/2009, rămasă definitivă prin Decizia nr. 160/20.06.2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători în dosar nr. 2470/1/2012, precum şi pentru cheltuielile de executare. Fără cale de atac, conform art. 3731 C.proc.civ.", se arată în decizia Judecătoriei Sectorului 1.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite